Subiectul unionismului i-a împărţit şi astăzi pe deputaţi în mai multe tabere. Aleşii au profitat din plin de microfoanele din Legislativ şi şi-au aruncat replici tăioase unii altora. Scânteile au izbucnit după ce deputatul PLDM, Maria Ciobanu, le-a cerut colegilor să consemneze ziua de naştere a marelui unionist Ion Inculeţ.
“Acum 129 de ani s-a născut preşedintele “Sfatului Ţării”, Ion Inculeţ. Propun, în memoria acestui înaintaş, să ţinem un moment de reculegere”, a declarat Maria Ciobanu.
“Cine vrea, o face!Mulţumesc, mergem mai departe”, a spus, în replică, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
Faptul că nu toţi aleşii au consemnat aniversarea lui Inculeţ a iscat scântei.
“Înţeleg că deputaţii PCRM nu înţeleg contribuţia domnului Inculeţ, dar pe colegii de la PD nu pot să-i înţeleg. Dacă o să continuaţi astfel, sunt sigur că şi peste 129 de ani nimeni n-o să se ridice să vă comemoreze”, a spus deputatul PL Valeriu Munteanu.
“Se ridică în memoria unei persoane la data decedări, nu la zi de naştere. Pentru un începător jurist care se vrea mare “nacialinik” în justiţie, nu luaţi exemplul liderului dumneavoastră, care citeşte morală tuturor”, i-a răspuns preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.
“Chemăm PD să susţină iniţiativa noastră de a interzice marşurile unioniste”, a cerut liderul socialiştilor, Igor Dodon.
“Domnule care baţi cu “bidonul” Rusiei în independenţa şi integritatea R. Moldova, oricum statul va exista şi unirea se va produce”, i-a replicat Mihai Ghimpu.
“Unirea dumneata o vei face cu colegii din “palata nr.5”, nu s-a lăsat Dodon.
“Eu nu mă cobor la nivelul proştilor, trădătorilor şi agenţilor FSB-ului rusesc!”, i-a răspuns la fel de tăios liderul PL.
“Ei nu sunt normali la cap! Închideţi, vă rog microfonul!”, a solicitat deputatul neafiliat Ion Ceban.
“Ce-i cu voi?E campanie electorală, sau într-adevăr primăvară şi o acutizare generală?”, a întrebat şeful Legislativului, Marian Lupu.
Ion Inculeţ a fost preşedintele Sfatului Ţării – Parlamentul guberniei Basarabia, care pe 27 martie 1918, a votat pentru Unirea Basarabiei cu România.
Publika TV, 5 aprilie 2013