Într-o convorbire importantă de la BBC, din 1979, dizidendul rus Alexandr Soljeniţîn, îi comunica lui Janis Sapiens că: „Rusia trebuie să renunţe la toate ideile nebuneşti de cucerire externă şi să înceapă tihna lungă, lunga perioadă de însănătoşire”.
Iată că şi după aproape 35 de ani, de la acea declaraţie a curajosului romancier, chiar dacă Uniunea Sovietică, ţarcul împrejmuit, în care erau ţinute sub lunetă zeci de popoare, şi-a dat obştescul sfârşit, Federaţia Rusă „împutinată şi răsputinată”, continuă politica expansionistă şi râvnind la pământ străin, pofteşte şi glie românească.
Astfel, Basarabia a beneficiat în permanenţă, în ultimii 200 de ani de un interes sporit special, din partea „fratelui mai mare”. Evident că în perioadă în care Republica Moldova, ocupată fiind, s-a aflat în componenţa Uniunii Sovietice, fiind o republică de hotar, cu vecini „duşmănoşi”, aici a fost concentrat un număr exagerat de mare de colaboratori ai serviciilor speciale sovietice.
Ar fi naiv să considerăm că odată cu declararea formală a suveranităţii şi independenţei naţionale, agentura moscovită a fost redislocată. Din contra, având în vedere aspiraţiile naţionale ale băştinaşilor, colaboratorii din umbră ai regimului şovin de la Kremlin au beneficiat în continuare de un sprijin sporit pe linie de „serviciu”, dovadă fiind, cel puţin grija pentru restricţionarea accesului la dosarele colaboraţioniştilor sau imposibilitatea adoptării unei legi a lustraţiei. Dat fiind numărul mare de persoane aflate în contact cu KGB-ul rusesc (fie oficial, fie mai puţin oficial), este cert că odată cu instituirea unui sistem pluri-partidist, mulţi dintre aceştia s-au implicat activ în noile structuri politice (fie din proprie iniţiativă, fie la comanda şefilor). Acţiunile de mai departe ale acestor personaje obscure au demonstrat, din păcate, prea târziu, care au fost adevăratele interese, slujite de către „ostaşii frontului invizibil”.
De fapt, stânga eşichierului politic din Republica Moldova, în accepţiune neaoşă, adică filo-rusă, anti-românească şi revanşardă, a fost asigurată, pe faţă, cu cadre din înalta nomenclatură sovietică. Nu putem avea iluzii în privinţa ataşamentului unor ştabi partinici de genul Piotr Chirilovici Lucinschi sau Valdimir Nicolaevi Voronin, acţiunile acestora erau şi sunt în continuare previzibile — de supuşenie velicorusă. Nu au dus lipsă de unelte KGB- ste nici partidele din centrul axei politice naţionale, fără o ideologie politică clar definită, oscilante între oportunităţile oferite de electorat şi însărcinările primite de la Kremlin.
Spre deosebire, însă, de modelele folosite în cazul celorlalte partide politice, pentru acroşarea mişcărilor naţionale de dreapta, au fost folosite metode mult mai perfide.
Urmând o consecvenţă ascunsă, conducerea mişcării de eliberare naţională a fost preluată, prin acţiuni machiavelice, de către unele personaje obscure, developate ulterior prin faptele întreprinse în momente-cheie pentru dezvoltarea statalităţii Republicii Moldova, ori pentru cursul nostru european. Cu părere de bine, mişmaşurile exponenţilor de dreapta au fost dejucate într-un final de către cetăţeni, care au optat pentru o clasă nouă de politicieni, cu un profund spirit românesc, care au drept obiectiv propăşirea acestui chinuit popor şi integrarea lui în spaţiul valoric românesc.
Lovitura primită de către serviciile speciale ruseşti în anul 2007, apoi în 2009, a resuscitat un arsenal de foşti (dacă există foşti) colaboratori, care au pornit maşinăria de compromitere a dreptei naţionale, însă, având în vedere că ispitele kgb-iste nu şi-au făcut efectul, iar constantele denigrări manipulatorii nu au avut efectul distructiv scontat, s-a trecut la o nouă fază — distrugerea din interior a unicului partid din arcul guvernamental incontrolabil, prin telecomandă din Piaţa Roşie.
Pentru opera de nimicire a Partidului Liberal, care este ca un spin, ca un ghimpe, în coasta imperialiştilor sceleraţi, au fost reînviate pentru un ultim act mai multe fosile adânc conspirate, au fost decontate din conturile speciale sume impunătoare, pentru cumpărarea loialităţii altora, a fost antrenat un segment întreg de surse mass-media.
Fiind prinşi prin solda cu care au fost arvuniţi, păpuşile „reformatoare” sunt impuse acum să continue piesa după scenariul scris în subsolurile FSBului şi redactat sau mai bine zis ajustat, la unul din sediile de partid, de la Chişinău.
Chiar dacă Republica Moldova este foarte mică, miza Moscovei pentru noi este foarte mare, astfel, aceasta foloseşte, în cel din urmă ceas, toate metodele, instrumentele şi uneltele capabile să stăvilească dorinţa neabătută a românilor basarabeani de a se integra în marea familie europeană.
Publicat în Evenimentul Zilei, 24 iulie 2013