Biblioteca Parlamentului Olandei, cu reşedinţa la Haga, este de o valoare inestimabilă, având mii volume unice de carte, care în forma lor originală pot fi găsite doar acolo. Totuşi această comoară inegalabilă, riscă să fie distrusă de şobolani, care în ultima perioadă, au invadat Binnenhof-ul (clădirea unde îşi are reşedinţa Parlamentul olandez, încă din 1446). Anul trecut, fiind într-o vizită de lucru la Parlamentul de la Haga, am întrebat de ce nesuferitele mamifere rozătoare nu pot fi stârpite, pentru a proteja patrimoniul istoric. Răspunsul m-a surprins şi tot odată mi-a deschis multe teme de gândire. În Parlamentul olandez, a acces recent şi Partidul pentru Protecţia Animalelor, reprezentat de doi membri foarte activi şi combativi (în Olanda nu se aplică pragul electoral pentru alegerile parlamentare).
Aceştia consideră că guzganii sunt animale care trebuie protejate şi chiar au propus un proiect de lege în acest sens. Având în vedere că se apropiau alegerile parlamentare anticipate, cei de la putere (o coaliţie liberală, care a revenit la guvernare, după alegeri), nu au dorit să recurgă la deratizare, pentru a nu le oferi celor de la Partidul pentru Protecţia Animalelor o temă numai bună de campanie.
Estimările sociologice au arătat că dacă guzganii din Parlamentul olandez erau deratizaţi, exista posibilitatea ca în baza polemicilor electorale intense, pe această temă, partidul cu pricina din opoziţie, să obţină patru sau chiar cinci mandate de deputat, iar acest rezultat ar fi constituit un pericol iminent, în calea formării viitoarei coaliţii de guvernare, care în mod constant, în Olanda, are cu doi-trei deputaţi mai mult decât opoziţia. Aici se mai impune totuşi o observaţie, foarte importantă – în ultimii 110 ani, Olanda a fost guvernată doar de coaliţii multicolore, iar aflarea la putere a unui singur partid, ar însemna un mare pericol pentru democraţia din Regatul Ţărilor de Jos.
Pentru Republica Moldova, această abordare este de un exotism neînchipuit, la noi timp de 20 de ani, temele cardinale de campanie au rămas neschimbate: cine este cu ruşii ? cine este cu românii? care este limba pe care o vorbim, moldovenească sau română? ce salarii şi pensii juruiesc partidele? câte locuri de muncă vor fi deschise?
Recent, cu ocazia învestirii noului Guvern, premierul Iurie Leancă, a citit solemn de pe foaie, că în primele 100 de zile de activitate, vor fi deschise 10.000 de locuri de muncă, 50 de zile au trecut deja, iar la raportul preliminar acest angajament a fost omis, sau neglijat.
Aşteptăm şi raportul din septembrie când această promisiune consistentă va fi cu siguranţă neglijată sau omisă, şi nimeni n-o să comenteze în mod special acest lucru şi nimeni (aproape nimeni) n-o să-i ceară socoteală premierului pentru promisiuni amăgitoare şi nimeni (aproape nimeni) n-o să-i amintească acest lucru în campania electorală şi chiar dacă o să-i amintească, n-o să conteze la rezultatul electoral.
Poate n-o să conteze nici cazul „Pădurea Domnească”, nici „ieşirea” lui Vladimir Filat din Acordul Alianţei pentru Integrare Europeană, nici votul PLDM-PCRM din 3 mai, cu încălcarea Constituţiei, nici „maşina mişto” a justiţiabilului Nicolae Vicol, (care până la alegeri o să-şi procure de la instanţele de drept certificat de om gospodar, aşa cum a făcut-o deja un alt coleg de-al său de partid, fost consilier municipal, care după ce a fost prins în flagrant cu o torbă de euro, acum este numit membru al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei… răul nu doar că trece nepedepsit, dar este şi recompensat), nici „datul oamenilor cu capul de asfalt şi de pereţi” de câtre ministru de la Interne, asupra căruia mai planează suspiciunea că fiind beat la volan, a intrat cu maşina în şanţ.
Nimic n-o să conteze, dacă nu se reuşeşte ca presa cu adevărat independentă să fie majoritară. Joseph Goebbels, ideologul şi propagandistul şef a lui Hitler, spunea că ”Presa trebuie să funcţioneze ca un pian în mâinile Guvernului, uniformă în principii, dar poliformă în nuanţe, pentru a nu plictisi”. În Republica Moldova din păcate majoritatea presei funcţionează ca un pian în mâinile a doi politicieni, care hotărăsc prieteneşte, când o temă de actualitate să devină ştire, sau să fie îngropată în tăcerea înţelegerilor de sub masa Coaliţiei pro Europene.
Publicat în Evenimentul Zilei, 31 iulie 2013