O posibilă lege ar putea obliga comercianţii să se lase de şiretlicuri şi taxe ascunse

Comercianţii ar putea fi obligaţi să indice preţul fiecărui produs plasat pe piaţă în valuta naţională, precum şi caracteristicile acestuia în limba română.  

Iar pentru a nu mai fi aburiţi cu reduceri „fenomenale”, consumatorilor li se va indica obligatoriu preţul anterior şi cel de discount (reducere), precum şi datele exacte despre preţul de achiziţie a produsului şi taxele deja incluse. O iniţiativă legislativă în acest sens a fost propusă de deputaţii liberali Valeriu Munteanu şi Vadim Cojocaru. Ei spun că doresc să apere consumatorii de „comportamentele neloiale” manifestate de comercianţi.

Produsele plasate în vânzare ar mai putea conţine, alături de preţul de vânzare, şi informaţia despre preţul de achiziţie sau de la producător. Autorii proiectului susţin că astfel se vor exclude situaţiile în care vânzătorul ar putea solicita preţuri exagerate pentru un produs sau serviciu, descurajând astfel comercianţii să practice adaosuri comerciale excesive. În cazul vânzării produsului cu preţ redus, lichidărilor de stoc, vânzărilor promoţionale „indicatorul de preţ va conţine în mod obligatoriu indicarea preţului vechi şi preţului nou, prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat sau prin menţiunile „preţ nou”, „preţ vechi” lângă sumele corespunzătoare sau prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat”, mai prevede iniţiativa legislativă a celor doi deputaţi.

Pe lângă alte şiretlicuri, comercianţii mai recurg şi la aşa-numitele „taxe ascunse” pentru a crea consumatorului iluzia unui preţ mai mic. Se pare că autorii proiectului legislativ au găsit şi în acest caz o soluţie. Proiectul propus stabileşte, în această privinţă, obligativitatea indicării, alături de preţul fără TVA, şi a preţului cu toate taxele incluse care trebuie să fie de dimensiuni mai mari.

Timpul

Scrie un comentariu: