Am discutat cu deputatul PL, Valeriu Munteanu, despre candidatura dlui Mihai Balan la funcţia de şef al Serviciului Informaţii şi Securitate. Care este rolul Partidului Liberal în desemnarea acestei candidaturi şi ce aşteptări are clasa politică de la el citiţi în continuare.
Cum se leagă numirea lui Mihai Balan, fost consilier al preşedintelui Mihai Ghimpu, în funcţia de director SIS cu depolitizarea instituţiei despre care s-a vorbit atât de mult?
Domnul Balan este un diplomat de carieră cu experienţă. Iar răspunsul la întrebarea dvs. trebuie căutat la preşedinţia Republicii Moldova care de fapt şi l-a înaintat.
În general, conceptul de depolitizare presupune cu totul altceva şi anume lipsa ingerinţelor politice şi independenţa efectivă a persoanei după numirea ei în funcţie. Din păcate, având în vedere nivelul de cultură politică din Republica Moldova, au existat situaţii când persoanele numite în funcţie continuau să slujească anumite persoane sau grupuri de interese.
Eu am toată siguranţa că domnul Balan, candidatul propus de către preşedintele Nicolae Timofti, dacă va fi acceptat de către comisiile de resort şi de plenul parlamentului, ar putea exercita un mandat efectiv, aşa cum prevede legislaţia ţării.
Este totuşi domnul Balan un candidat promovat de Partidul Liberal?
Eu cred că aceste speculaţii nu au absolut nici un temei. În calitatea mea de vicepreşedinte al PL şi de membru al Biroului Permanent vă pot spune cu toată responsabilitatea că problema numirii şefului SIS, ca atare, şi persoana dlui Balan, în speţă, nu s-a discutat. Respectiv, acestea sunt nişte improvizaţii şi sunt opera celor care încearcă să facă speculaţii deşarte pe această temă. Toată lumea îl cunoaşte pe dl Balan şi eu cred că trebuie luate la baza calităţile lui profesionale.
Cum aţi comenta supoziţiile unor experţi despre o împărţire echitabilă a unor funcţii vacante între partidele de la guvernare, supoziţii apărute ca urmare a identificării simultane a unui candidat pentru funcţia de ambasador în Rusia şi cea de director SIS?
Analiza experţilor respectivi nu ţine deoarece cele două funcţii nu pot fi comparate. Pentru funcţia de ambasador la Moscova era destul avizul Ministrului de Externe şi respectiv acceptul celor de la Moscova, iar în situaţia şefului SIS toate drumurile încep la preşedinţie.
Este adevărat că în orice ţară guvernată de o alianţă există între partide un acord de partajare a responsabilităţilor pe domenii. Serviciul Informaţii şi Securitate cu siguranţă nu se numără printre domeniile care trebuie partajate de către alianţă. Speculaţiile apărute vin din sectorul comuniştilor sau din cel al unor potenţiali candidaţi la SIS care nu au fost promovaţi.
Ce aşteptări aveţi de la noul director SIS, ce ar trebui să facă în primul şi în al doilea rând?
Eu personal am aşteptări foarte mari de la noul şef, dar cred că dumnealui trebuie întâi să schimbe echipa managerială. În ultimul timp, aceasta a demonstrat că lucrează încă după tiparele sovietice şi are năravurile fostului KGB.
Este greu de crezut că dl Balan va schimba lucrurile din prima zi mai ales că are de schimbat întreaga echipă, dar sperăm că o va face cât mai repede.
Credeţi că va fi vreodată promovată o lege a lustraţiei în Republica Moldova?
Joi, 25 octombrie, sperăm că va fi votată în Parlament iniţiativa PL privind crearea unei comisii care va verifica existenţa sau inexistenţa dosarelor foştilor informatori KGB. Comisia va activa aproximativ trei luni timp în care toată lumea va înţelege dacă avem ce investiga. Întâi trebuie să stabilim foarte clar dacă există sau nu material pentru legea lustraţiei. Practic iniţiativa PL este un prim pas în vederea adoptării pe viitor a legii lustraţiei.
Ion Toma
allmoldova.com, 25 octombrie 2012