Oficial: Pedofilii şi violatorii din RM vor fi castraţi chimic

Lege dură pentru pedofilii și violatorii din Republica Moldova! Aceștia vor fi castrați chimic, în urma deciziei de judecată. Parlamentul a adoptat astăzi în lectură finală o lege organică prin care a fost modificat Codul penal. Legea a fost votată cu votul unanim al deputaților prezenți la ședință.

Astfel, persoanele care vor fi condamnate pentru viol, în special asupra minorilor, vor fi supuși castrării chimice în ultimele 3 luni de detenție.

Castrarea chimică va fi obligatorie, ca măsură de siguranţă, indiferent de pedeapsa principală aplicată.

Dacă în cazul violării copiilor de până la 15 ani castrarea va fi obligatorie, în cazul violării adulților pedeapsa va fi aplicată în mod individual, de la caz la caz.

Castrarea chimică va fi aplicată în ultimele 3 luni de detenție, și nu în primele 3 luni, așa cum se propunea inițial. S-a decis modificarea acestei prevederi pentru a fi prevenite eventualele erorile judiciare.

Doar în ultimii 5 ani, conform datelor Ministerului de Interne, 15 persoane au fost trase la răspundere în mod repetat pentru violarea minorilor. Totodată, MAI constată o creștere stabilă din an în an a numărului violurilor atât în rândul adulților, cât și în rândul minorilor.

Statistica arată că cele mai frecvente pedepse pentru violarea copiilor în Republica Moldova sunt: „2 ani privaţiune de libertate, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe 1 an”, „6 luni privaţiune liberatate”. Totodată, cele mai multe cauze sunt pur şi simplu clasate, iar violatorii se întorc în mediul lor obişnuit și comit noi violuri.

Adoptarea unui asemenea proiect de lege este cu atât mai mult necesară în situația în care în ultimii ani RM a devenit ținta pedofililor din statele europene şi SUA.

Deja în mai multe ţări europene şi state din SUA a fost introdusă instituţia aşa-numitei castrări chimice, ca sancţiune sau ca măsură de siguranţă. Potrivit statisticilor, rezultatele acestor acţiuni sunt destul de eficace. Spre exemplu în Germania, în urma castrării chimice benevole a persoanelor care au comis violuri în privinţa minorilor, recidiva privind violul s-a redus de la 84% la 3%.

Castrarea chimică constă în administrarea unui medicament special, tratament care duce la inhibarea ireversibilă a dorinţelor sexuale ale violatorilor. Castrarea chimică se efectuează de către instituţiile medicale în comun cu instituţiile penitenciare, după rămânerea irevocabilă a sentinței de condamnare.

Legea urmează să intre în vigoare la 1 iulie 2012.

Jurnal.md

Scrie un comentariu: