Replici aprinse astăzi, 21 decembrie, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului. Conducătorii întreprinderilor de stat vor primi la concediere compensații în mărime de trei salarii medii lunare ale sale. În acest sens a fost votat în prima lectură un proiect de lege pentru modificarea Codului Muncii, transmite UNIMEDIA.
Autorul proiectului, deputatul Partidului Liberat, Valeriu Munteanu, a declarat că drept temei pentru această inițiativă reprezintă contractul individual de muncă încheiat cu directorul general al S.A. „Tutun – CTC“, care prevede că la concedierea directorului, acesta va primi o compensaţie în mărime de 5 milioane de lei.
„Noi nu ne putem închipui cum statul să-i plătească cucoanei 5 milioane de lei. Cu acești bani plătești salariul pentru o lună de zile pentru două raioane”, a subliniat Munteanu.
În același timp, deputatul PLDM, Valeriu Streleț a menționat că întreprinderile de stat se confruntă cu un deficit de manageri, iar în acest sens îndemnizațiile acestora trebuie să fie calculate după performanță.
„Dacă un manager a înregistrat performanțe foarte bune pe toată perioada activității sale și a adus în bugetul statului sub formă de dividente milioane și chiar zeci de milioane de lei, oare nu ar fi corect să putem admite o excepție ca acestor manageri să li se plătească nu doar trei salarii din perioada respectivă? Astfel, aceștia vor fi motivați ca în perioda exercitării funcțiilor să lucreze mai activ. Acesta este principiul economiei libere de piață și nu a modelul comunist”, a reiterat Streleț.
În replică, Munteanu a atenționat că dacă se vor demonstra unele nereguli la nivel administrativ, conducătorul urmează să fie tras la răspundere potrivit legislației. „Ideea este ca acestui întreprinzător sau oricărui conducător să-i fie asigurate condiții normale de muncă în perioada în care este director și, respectiv, după eliberarea acestuia doar pentru o perioadă scurtă”, a conchis sursa.
Președintele Parlamentului, Marian Lupu, a fost nevoit să intervină și a solicitat colegilor să înceteze să se contreze.
Totodată, comuniștii au susținut proiectul propus de liberali. „Din partea comuniștilor noi considerăm că acest proiect este unul argumentat, care va veni cu schimbări ce nu vor permite delapidări de fonduri. O intenție bună care trebuie susținută”, a spus deputatul PCRM, Eduard Mușuc.
Unimedia, 21 decembrie 2012