Valeriu Munteanu la o cafenea politică cu studenţii liberali: “De trei săptămâni refuz orice dezbatere tv pe tema alegerii preşedintelui”

În seara zilei de ieri, 7 septembrie 2011, într-o atmosferă informală studenţii liberali au participat la o cafenea politică cu deputatul Valeriu Munteanu, vicepreşedinte al Partidului Liberal.

Deputatul liberal a răspuns la întrebările studenților fiind foarte deschis și sincer. Întrebat cum a venit în PL, Valeriu Munteanu a răspuns că a aderat la Partidul Liberal datorită doctrinei liberale a formațiunii pe când era primar în comuna Floreni, Anenii Noi; a scris o cerere de aderare la sediul central al partidului și a așteptat să fie contactat. Jumătate de an nu a fost sunat de organizația teritorială Anenii Noi acolo unde fusese transmisă cererea, probabil din motive de frică de concurență din partea fostului lider al organizației a explicat Munteanu. În cele din urmă, după ce a avut o discuție cu Dorin Chirtoacă la o întrunire la care au participat mai mulți primari a început implicarea sa activă în cadrul partidului, ajungând în scurt timp președinte al Organizației Teritoriale Anenii Noi, membru al Biroului Permanent al PL și ulterior în septembrie 2010 vicepreședinte al PL.

Nu a putut lipsi din discuție subiectul alegerii președintelui. Valeriu Munteanu a menționat că de trei săptămâni refuză orice dezbatere televizată pe tema alegerii președintelui. Potrivit lui, problema rămâne nerezolvată nu doar din cauze interne, ci și externe făcând referire la interesele geopolitice ale Federației Ruse. Totoadată, a precizat că din păcate avem mai mulți comuniști în afara Partidului comuniștilor decât în cadrul acestuia.

Întrebat despre recenta sa inițiativă legislativă privind sterilizarea chimică a persoanelor condamnate la infracțiunea de viol, Valeriu Munteanu a accentuat că această inițiativă vizează în primul rând violatorii pedofili, adică infractorii care comit crime sexuale față de copii, dar poate să se răsfrângă și asupra celorlalte categorii de violatori la altitudinea judecătorului. Potrivit lui, această măsură după ce va fi aplicată o perioadă va contribui substanțial la micșorarea cazurilor de viol, dar și a turismului pedofilic care cu părere de rău este atestat în Republica Moldova.

Valeriu Munteanu a solicitat membrilor Clubului Studenților Liberali să-i transmită propuneri de îmbunătățire a legislației naționale, atunci când observă greșeli, lacune sau lipsa unor reglementări legislative necesare.

Aceasta este a doua cafenea politică organizată de Clubul Studenților Liberali. Prima a avut loc la 31 martie 2011 avându-l ca invitat pe președintele PL Mihai Ghimpu. CSL intenționează să organizeze cafenele politice la fiecare două săptămâni cu deputați, miniștri și funcționari publici din partea PL, precum și cu personalități neafiliate politic din diverse domenii.

Mai multe imagini pe pagina Facebook a Clubului Studenților Liberali.

ionbargan.md
7 septembrie 2011

Scrie un comentariu: