Pedeapsa prin castrare chimică a pedofililor din Republica Moldova ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2012, asta dacă inițiativa legislativă, înaintată la 20 iulie de deputatul PL, Valeriu Munteanu, va fi adoptată.
“Ar trebui sau nu implementată această pedeapsă?”, este întrebarea pe care am adresat-o mai multor persoane: „Nu sunt de acord cu adoptarea acestei legi, deoarece, ținând cont de productivitatea justiției din RM, riscăm să avem multe victime colaterale”, spune un tânăr convins de părerea sa. Alt băiat susține, totuși, poziția deputatului PL: „Sunt pentru această propunere. Pedofilii ar trebui să stea la răcoare să-și asume consecințele faptelor lor”.
Alte persoane s-au arătat indecise: „Pe de o parte, ar trebui la câte se întâmplă în jur, dar pe de alta…”, răspund timide două femei. „Deși depinde de la caz la caz, posibil că așa ar fi corect. Să se adopte legea!”, se decid într-un final femeile.
Unii oameni totuși nu cunosc ce este o castrare chimică: “Să castreze pedofilii?… Adică să le taie… acelea?”, întreabă cu subînțeles un moșneguț, mimând cu degetele o foarfecă care se închide. După ce i-a fost explicată procedura unei castrări chimice, moșul a răspuns cu bărbăţie: „Aaa!… Ei dacă nu doare, atunci se poate”.
Aceeași întrebare le-a fost pusă și unor utilizatori ai rețelelor de socializare: „Pedofilii ar trebui pedepsiţi mai aspru sau izolaţi”, este comentariul unui utilizator care adaugă: „Sunt nebuni și cei care violează copii, și cei care îi castrează”. Iar dacă legea propusă de deputatul PL ar putea părea dură, un alt internaut îl întrece cu certitudine: „Eu propun să le taie cucul”.
“În interesul copiilor aș fi pentru adoptarea acestei legi, desigur, în funcţie de fapta inculpatului”, afirmația îi aparține Tamarei Plămădeală, avocat parlamentar pentru protecția drepturilor copilului. „Ar trebui să existe o tactică de judecare bine pusă la punct, iar dacă nu este vorba neapărat de castrare, cel puțin să fie aplicate pedepse mai dure”, conchide Tamara Plămădeală.
În prezent, legislația RM prevede pedeapsa de la zece la douăzeci de ani pentru viol sau condamnarea pe viață în cazul în care a fost abuzat sexual un minor sub 14 ani.
Castrarea chimică constă în administrarea unui medicament special, prin injecție, pastile sau implanturi, care inhibă ireversibil impulsul sexual prin scăderea cantității de testosteron produsă de corpul uman.
Această procedură a fost propusă pentru prima oară în SUA în 1944 și aplicată abia în anii 1990 ca pedeapsă. Legea castrării chimice este adoptată în asemenea state ca Danemarca, Suedia și Polonia.
Alexandru BÎTCĂ, Jurnal de Chişinău
22 iulie 2011