Curtea Constituţională a Republicii Moldova
Autorii sesizării: Valeriu Munteanu, Mihai Ghimpu, Ion Hadârcă
I. Obiectul sesizării.
Conform dispoziţiilor art. 25 alin. (l) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. art. 38 alin. (l) lit. g), 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, ce conferă subsemnatului calitatea procedurală de autor al sesizării şi ţinând cont de dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţia Republicii Moldova, art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. art. 4 alin. (1) lit. b), 62 lit. b) din Codul jurisdicţiei constituţionale, solicit respectuos pronunţarea unei Hotărâri privind interpretarea normelor constituţionale, Hotărâre ce ar avea ca obiect de expunere şi elucidare legală situaţia privind modul de exercitare a funcţiei de Prim-ministru în cazul în care Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură, adoptată în rezultatul neîncrederii acordate de Parlament pentru acuzaţii de corupţie, depăşire a atribuţiilor de serviciu şi trafic de influenţă, precum şi procedura de desemnare, după caz, a Prim-ministrului interimar dintre membrii Guvernului demisionat.
În scopul examinării complete a circumstanţelor cauzei, ţinând cont de faptul că prerogativa cu care a fost învestită Curtea Constituţională, prin prisma normelor în referinţă, presupune stabilirea sensului autentic şi deplin al normelor constituţionale, care poate fi realizată prin interpretarea textuală sau funcţională, în măsura în care poate fi dedusă din textul Constituţiei, având în vedere caracterul generic al normei, situaţiile concrete pe care legiuitorul nu le-a prevăzut sau nu avea cum să le prevadă la momentul elaborării normei, reglementările ulterioare (conexe sau chiar contradictorii), situaţiile complexe în care norma trebuie aplicată, considerăm oportun de a expune succint argumentele de fapt şi de drept pertinente speţei.
II. Circumstanţele de fapt şi argumentele de drept.
Precum este unanim apreciat în doctrina dreptului constituţional, moţiunea de cenzură reprezintă esenţa raportului dintre Parlament şi Guvern, un prilej de reliefare a importanţei Parlamentului, a rolului său esenţial în organizare politico-etatică a statului, înglobând în sine atât funcţia de numiri a Parlamentului, cât şi cea de control. Moţiunea de cenzură este manifestarea supremă a controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului, având ca obiect contradicţia dintre opiniile parlamentare şi acţiunile întreprinse de Guvern, iar ca posibilă finalitate, demiterea Guvernului.
Moţiunea de cenzură este definită de iure, în art. 106 din Constituţia Republicii Moldova, ca: „Exprimarea neîncrederii [Guvernului]”
Prin adoptarea moţiunii de cenzură mandatul de încredere acordat de Parlament încetează, iar Guvernul este demis. Rezultă, deci, că mandatul de încredere are nu doar semnificaţia investirii, pe baza sa, a Guvernului, dar şi a necesităţii ca, pe toată durata misiunii sale, acesta să se bucure de sprijinul majorităţii parlamentare, prin votul căreia s-a format. Atunci când acest sprijin şi, implicit, încrederea pe care o presupune nu mai există, adoptarea moţiunii de cenzură oferă posibilitatea ca, prin formarea unui nou Guvern, echilibrul dintre Parlament şi Guvern să fie restabilit. Astfel, moţiunea de cenzură este instrumentul juridic prin care Parlamentul poate retrage încrederea acordată Guvernului.
Respectiv, corelaţia dintre moţiunea de cenzură cu votul de încredere acordat Guvernului de către Parlament, implică o altă componentă a raportului dintre Parlament şi autoritatea executivă centrală. Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem, are în cadrul funcţiilor sale atribuţia de alegere, formare, avizare a formării, numire sau revocare a unor autorităţi publice. În exercitarea acestei atribuţii, Parlamentul este unicul organ care poate învesti legal Guvernul, prin acordarea votului de încredere, în condiţiile prevăzute de Constituţie şi de regulamentele parlamentare.
Astfel, potrivit art. 89 alin. (1) din Constituţia Republicii Moldova, Preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, în urma consultării fracţiunilor parlamentare. În vederea acordării încrederii, candidatul desemnat de Preşedinte pentru funcţia de Prim-ministru prezintă Parlamentului programul şi lista completă a membrilor Guvernului la desemnarea sa. Programul şi lista Guvernului se dezbat de către Parlament, conform art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea cu privire la Guvern nr. 64 din 31.05.1990 şi dispoziţiile coroborate ale art. art. 147 alin. (2), 92 alin. (2) şi (3) din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797 din 02.04.1996, până la data şedinţei Parlamentului şi în termenul stabilit, se creează posibilitatea înlocuirii de pe listă a unor candidaţi faţă de care ar exista o poziţie de natură să pună în pericol acordarea votului de încredere însuşi.
Din prevederile constituţionale şi cele din regulamentele parlamentare rezultă că investitura Guvernului este colectivă, nu individuală. De asemenea, în legătură cu programul de guvernare acceptat de Parlament prin acordarea votului de încredere, este foarte important faptul că realizarea acestuia este exclusiv în sarcina Guvernului. Acest program nu angajează Parlamentul şi nici majoritatea ce a votat acordarea încrederii, întrucât ar fi contrar principiului separaţiei puterilor în stat, principiu ce presupune relativa autonomie a Parlamentului şi Guvernului, ca temei al echilibrului şi colaborării dintre ele. În concluzie, neîndeplinirea programului de guvernare priveşte exclusiv răspunderea politică a Guvernului, o interpretare contrară constituind o gravă ştirbire a autonomiei Parlamentului, inclusiv a majorităţii de a cărei încredere depinde soarta Guvernului. Majoritatea sprijină Guvernul, dar ca un cenzor şi în interesul său, deci numai cât timp consideră acest sprijin justificat.
Când Parlamentul consideră că acest sprijin nu mai este justificat, când politica Guvernului se abate de la linia programului pentru care a primit votul de încredere, Parlamentul poate retrage încrederea acordată, iar aceasta se realizează prin moţiune de cenzură.
Moţiunea de cenzură poate fi adoptată de Parlament, ceea ce reprezintă o soluţie simetrică cu cea prevăzută pentru învestirea Guvernului. Astfel, aceeaşi regulă duce la îngreunarea formării Guvernului, dar şi la îngreunarea destabilizării lui. Ea corespunde majorităţii prevăzute pentru adoptarea legilor organice, ceea ce înseamnă că învestirea şi „dezînvestirea” Guvernului se face cu majoritatea de care depinde îndeplinirea funcţiei sale legislative, întrucât, dacă nu s-ar baza pe sprijinul unei asemenea majorităţi, implicit nu şi-ar putea exercita eficient dreptul său de iniţiativă în promovarea propriilor proiecte de legi.
Regulile similare prevăzute atât pentru procedura de acordare a încrederii, cât şi pentru cea de retragere a acesteia de către Parlament, arată legătură strânsă dintre aceste două proceduri. De altfel, raportul dintre votul de învestitură şi moţiunea de cenzură reprezintă temeiul răspunderii politice a Guvernului în faţa Parlamentului, baza legală a controlului parlamentar şi, deci, esenţa raporturilor dintre legislativ şi executiv, în lumina prevederilor Constituţiei Republicii Moldova.
Conform prevederilor constituţionale, Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic şi solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
Răspunderea politică colectivă a Guvernului se bazează pe solidaritatea echipei guvernamentale, Guvernul răspunzând, din punct de vedere politic, solidar pentru actele şi faptele sale.
În paralel, în Constituţia Republicii Moldova, similar constituţiilor altor state democratice, este reglementată, pe lângă răspunderea Guvernului, ca subiect distinct de drept, şi răspunderea individuală a membrilor Guvernului [art. 98 alin. (6)], prin procedura de „remaniere guvernamentală” a miniştrilor. Răspunderea individuală a membrilor Guvernului este concretizată şi de prevederile art. 4 alin. (7) din Legea cu privire la Guvern.
Remanierea guvernamentală reprezintă instituţia prin care unul sau mai mulţi membri ai Guvernului sunt înlocuiţi în urma vacanţei funcţiei din motive obiective sau în urma revocării. Revocarea şi numirea de noi miniştri reiese din tiparul răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, aceasta fiind atribuţia Preşedintelui, care revocă şi numeşte unii membrii ai Guvernului, la propunerea Prim-ministrului.
Concomitent, actele legislative enumerate nu prevăd dreptul Parlamentului de a interveni decât dacă prin propunerea de remaniere, se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, situaţie în care remanierea se realizează pe baza aprobării Parlamentului, realizată la propunerea Primului-ministru.
Constituţia Republicii Moldova, similar constituţiilor altor state, consacră un Prim-ministru după formula cunoscută „Primul între egali”. Din întreaga reglementare constituţională reiese că Guvernul este constituit „intuitu personae” pe persoana Primului-ministru. Acesta conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. Pentru că Guvernul este un organ colegial, miniştrii luând decizii în comun şi acţionând în aceeaşi direcţie, Primul-ministru nu poate fi pus în situaţia de a răspunde singur în faţa Parlamentului, atâta vreme cât nu este permisă ingerinţa sa în domeniile de resort ale fiecăruia dintre membrii Guvernului. Aşadar, regulile referitoare la răspunderea miniştrilor sunt aplicabile şi răspunderii individuale a Primului-ministru.
Guvernul, cât timp este în funcţiune, se bucură de prezumţia de încredere a majorităţii care l-a învestit. Această prezumţie poate fi răsturnată numai cu votul expres al unei majorităţi, având astfel semnificaţia pierderii încrederii majorităţii iniţiale, exprimând condamnarea generală şi fără drept de apel. Respectiv, Parlamentul examinând moţiunea de cenzură angajează răspunderea politica a Guvernului, printr-un vot de blam la adresa acestuia şi a activităţii lui, efectul admiterii moţiunii constituindu-l încetarea forţată a mandatului Guvernului.
În urma retragerii încrederii de către Parlament, la data retragerii, mandatul Guvernului încetează. După această dată, Constituţia stabileşte ca Guvernul îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
Respectiv, situaţia creată este oarecum paradoxală — Guvernul administrează treburile fără a avea mandatul Parlamentului, iar soluţia Constituţiei prin prisma Hotărârilor de interpretare a acesteia adoptate de autoritatea de jurisdicţie constituţională, este de natură a evita un vid instituţional, care, practic, ar scurtcircuita viaţa publică a statului.
În acelaşi context, atât Constituţia Republicii Moldova, cât şi alte acte legislative în referinţă nu reglementează situaţia în care Parlamentul a acordat vot de neîncredere Guvernului, stabilind astfel o incompatibilitate atât morală cât şi politică a Prim-ministrului personal.
În acest sens, prin Hotărârea sa „Cu privire la interpretarea unor prevederi din art.101 din Constituţia Republicii Moldova” nr. 18 din 27.04.99, Curtea Constituţională a indicat că (citez): „[…] Demisia Prim-ministrului constituie una din cauzele indicate expres în Constituţie de încetare a activităţii întregului Guvern. Rezultă că, deşi votul de încredere, în baza art. 82 alin. (1) din Constituţie, se acordă întregii liste a Guvernului şi deşi această învestitură se face în bloc, şi nu pentru fiecare membru al Guvernului în parte, pentru Prim-ministru acordarea încrederii comportă un caracter special, deoarece el este cel care în calitate de candidat la această funcţie a solicitat pentru Guvern votul de încredere şi a reuşit să-l obţină potrivit dispoziţiilor constituţionale. În ultimă instanţă, componenţa Guvernului este expresia încrederii pe care Parlamentul o acordă candidatului la funcţia de Prim-ministru.
În consecinţă rezultă că, dacă Prim-ministrul nu-şi mai poate exercita mandatul încredinţat de Parlament, demisionează întregul Guvern.
Totodată, Constituţia face distincţie între demisia Prim-ministrului şi demisia întregului Guvern ca rezultat al demisiei Prim-ministrului.
După cum rezultă din art. 101 alin. (2) din Constituţie, în cazul demisiei, Prim-ministrul îşi încetează activitatea în Guvern, iar Preşedintele Republicii Moldova desemnează în mod obligatoriu un alt membru al Guvernului ca Prim-ministru interimar până la formarea noului Guvern […]
De menţionat, că art. 101 alin. (2) din Constituţie nu stabileşte expres în ce mod Preşedintele Republicii Moldova numeşte Prim-ministrul interimar. Constituţia limitează activitatea Prim-ministrului interimar cu termenul formării noului Guvern. (Se are în vedere că procedura poate fi reglementată de Legea cu privire la Guvern).
Cât priveşte activitatea Guvernului demisionat ca urmare a demisiei Prim-ministrului, acesta, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituţie, îşi continuă activitatea până la formarea noului Guvern, îndeplinind doar funcţii de administrare a treburilor publice. Legiuitorul constituant nu a stabilit interimatul întregii componenţe a Guvernului. Aşa cum rezultă din analiza comparativă a art. 101 şi 103 din Constituţie, în această perioadă Guvernul demisionat, condus de un Prim-ministru interimar, exercită numai funcţii de administrare publică.
De menţionat, de asemenea, că Prim-ministrul interimar nu poate fi desemnat decât din rândul membrilor Guvernului, deoarece numai acestora, la timpul respectiv, Parlamentul le-a acordat vot de încredere. Pentru perioada interimatului, Prim-ministrul interimar va îndeplini şi funcţiile pentru care este titular, deoarece aceasta nu contravine art. 99 din Constituţie.
Interimatul funcţiei de Prim-ministru exercitat de către unul din membrii Guvernului are menirea de a asigura continuitatea în funcţionarea şi exercitarea atribuţiilor Guvernului […]”
În alt context dar în aceeaşi ordine de idei, conform pct. 5 din Hotărârea Curţii Constituţionale „Cu privire la interpretarea unor prevederi din art. 73, 82, 86, 94, 98, 100 şi 101 din Constituţia Republicii Moldova” nr. 16 din 20.04.2000, Curtea a statuat că (citez): „Procedura de formare a Guvernului, prevăzută de art. 98 din Constituţie, are un caracter complex. Procedura de învestitură include mai multe acte: desemnarea de către şeful statului a unui candidat pentru funcţia de Prim-ministru, obţinerea votului de încredere al Parlamentului şi, în cele din urmă, numirea Guvernului prin decretul Preşedintelui Republicii. De observat că Legea Supremă nu operează cu noţiunea «Guvern provizoriu», de unde rezultă că nici şeful statului, nici Parlamentul nu au competenţa constituţională de a numi un astfel de Guvern”.
La caz şi nemijlocit la obiectul prezentei sesizări, Curtea a adnotat, conform pct. 6 din Hotărârea enunţată (citez): „Conform art. 101 din Constituţie, funcţia de Prim-ministru, prin atribuţiile ce-i revin, presupune o activitate continuă. Totuşi, în anumite cazuri (demisia, demiterea, starea de incompatibilitate, deces) această continuitate nu poate fi asigurată”.
Respectiv, Curtea Constituţională, ca autoritate învestită conform art. 135 alin. (1) din Constituţia Republicii Moldova, cu atribuţia de stabilire a sensului autentic şi deplin al normelor constituţionale a atribuit situaţiei de imposibilitate a exercitării funcţiei de Prim-ministru cazurile de „demisie”, „demitere”, „starea de incompatibilitate” şi „deces”.
În acelaşi context şi reiterat în pct. 7 din Hotărârea menţionată, Curtea a indicat că (citez): „În Hotărârea nr. 18 din 27 aprilie 1999, Curtea Constituţională a menţionat că demisia Prim-ministrului constituie una din cauzele indicate expres în Constituţie de încetare a activităţii întregului Guvern. Rezultă că, deşi votul de încredere, în baza art. 82 alin. (1) din Constituţie, se acordă întregii liste a Guvernului şi deşi învestitura se face în bloc, şi nu pentru fiecare membru al Guvernului în parte, pentru Prim-ministru acordarea încrederii comportă un caracter special, deoarece el este cel care, în calitate de candidat la această funcţie, a solicitat pentru Guvern votul de încredere şi a reuşit să-l obţină potrivit dispoziţiilor constituţionale. În ultimă instanţă, componenţa Guvernului este expresia încrederii pe care Parlamentul o acordă candidatului la funcţia de Prim-ministru.
Totodată, Constituţia face distincţie între demisia Prim-ministrului şi demisia întregului Guvern ca urmare a demisiei Prim-ministrului.
După cum rezultă din art. 101 alin. (2) din Constituţie, în cazul demisiei, Primul-ministru îşi încetează activitatea în Guvern, Preşedintele Republicii desemnează în mod obligatoriu un alt membru al Guvernului ca Prim-ministru interimar pentru a îndeplini atribuţiile de Prim-ministru până la formarea noului Guvern”.
Prin Hotărârea să Curtea Constituţională a stabilit că, potrivit art. 101 alin. (2) din Constituţie, după demisia Prim-ministrului, Preşedintele Republicii Moldova în mod obligatoriu numeşte Prim-ministru interimar pe unul din membrii Guvernului demisionat, care îşi va exercita funcţiile stabilite până la formarea noului Guvern.
În contextul argumentelor expuse referitoare la reglementarea modalităţii de remaniere guvernamentală, inclusiv după demiterea guvernului, Curtea, conform hotărârii enunţate a indicat că art. 82 alin. (2) din Constituţie stabileşte că în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea Primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului, iar această dispoziţie constituţională nu creează impedimente pentru că remanierile guvernamentale să fie efectuate de către şeful statului şi în cazul în care Guvernul şi-a prezentat demisia, aceste remanieri urmând să se opereze la propunerea Primului-ministru interimar.
Prin Hotărârea Parlamentului nr. 28 din 05.03.2013, s-a hotărât de a exprima vot de neîncredere Guvernului prin adoptarea Moţiunii de cenzură.
Obiectul moţiunii de cenzură a constituit acuzaţiile de corupţie, depăşire a atribuţiilor de serviciu şi trafic de influenţă, iar în dispoziţiile finale ale Moţiunii de cenzură adoptate este indicat că Guvernul a pierdut şi dreptul moral de a realiza politica internă şi externă a statului şi a exercita conducerea generală a administraţiei publice.
În conformitate cu dispoziţiile art. 140 alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova, Hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi nu pot fi atacate.
Analizând Hotărârea indicată, constat că autoritatea de jurisdicţie constituţională a invocat şi argumente deduse din reglementarea constituţională privind răspunderea politică a Guvernului în faţa Parlamentului, şi, în temeiul acestor considerente, se susţine că răspunderea politică pentru desemnarea membrilor Guvernului aparţine exclusiv Primului-ministru în cazul învestirii Guvernului, precum şi în cazul remanierii guvernamentale.
Temeiurile de drept sunt completate cu referire la atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova şi se concluzionează, după părea subsemnatului, că atribuţia Preşedintelui de a numi în funcţii publice este o obligaţie, iar nu un drept, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova, în calitatea sa de garant al suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.
În aceste circumstanţe şi având în vedere că în eventualitatea dispunerii de către Curtea Constituţională a faptului precum că Prim-ministrul, după demiterea Guvernului de către Parlament, nu mai poate exercita această funcţie, iar Preşedintele Republicii Moldova urmează să desemneze la funcţia dată un alt Prim-ministru interimar din rândul membrilor Guvernului desemnat, în speţă, va apărea un alt conflict juridic de natură constituţională.
Din acest considerent, în soluţionarea unui asemenea conflict juridic, solicit Curţii să dea textelor din Legea fundamentală o interpretare corespunzătoare, pentru a desprinde din litera acestora spiritul care guvernează această materie.
Astfel, conform dispoziţiilor invocate supra, şi, anume art. 98 alin. (1) şi (2) din Constituţia Republicii Moldova, este stipulat expres că după consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, care va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului.
Având în vedere cele enunţate, din textul Constituţiei şi altor acte legislative cu materie similară rezultă că numirea de către Preşedintele Republicii Moldova a Prim-ministrului este axată pe consensul politic între fracţiunile parlamentare, iar numirea ulterioară a miniştrilor este un act de executare a hotărârii Parlamentului şi de învestire, pe această bază, a miniştrilor, de către şeful statului. Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului este un act obligatoriu, pe care Preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor fapte grave de încălcare a Constituţiei.
Spre deosebire de reglementarea consacrată în art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, alin. (6) al aceluiaşi articol prevede că „În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului”. Interpretarea ad litteram a textului impune constatarea şi concluzia că, în acest caz, Preşedintele nu execută o hotărâre a Parlamentului, ci se află în situaţia de a decide el însuşi numirea unor miniştri, la propunerea Primului-ministru. Actul de decizie în această fază fiind prin definiţie un act de voinţă, este evident că Preşedintele are libertatea de a primi propunerea Primului-ministru sau de a-i cere să facă o altă propunere.
Situaţia este diferită în cazul în care urmează a fi desemnat Prim-ministrul în „Guvernul provizoriu”, după demiterea acestuia.
Precum am indicat, prin dispoziţiile coroborate ale Hotărârii Curţii Constituţionale „Cu privire la interpretarea unor prevederi din art.101 din Constituţia Republicii Moldova” nr. 18 din 27.04.99, Curtea a indicat că soluţia prevăzută la art. 101 alin. (2) din Constituţie, în cazul demisiei, Prim-ministrul îşi încetează activitatea în Guvern, iar Preşedintele Republicii Moldova desemnează în mod obligatoriu un alt membru al Guvernului ca Prim-ministru interimar până la formarea noului Guvern, iar Prim-ministrul interimar nu poate fi desemnat decât din rândul membrilor Guvernului, deoarece numai acestora, la timpul respectiv, Parlamentul le-a acordat vot de încredere […].
În speţă, concluzia Curţii prin interpretarea normelor citate reprezintă o aplicaţie a concepţiei legiuitorului constituant care a stat la baza principiului echilibrului puterilor în stat, consacrat în art.6 din Legea fundamentală, principiu aplicat, în egală măsură, în modul de atribuire şi de exercitare a competenţelor tuturor autorităţilor publice, inclusiv a celor care fac parte din aceeaşi putere, dintre cele trei prevăzute de textul menţionat.
Totodată, Curtea nu a elucidat un alt aspect, ce constituie obiectul prezentei sesizări, şi, anume cel referitor la procedura de desemnare a Prim-ministrului interimar din rândul membrilor guvernului demisionat, or conform art. 97 din Constituţia Republicii Moldova, Guvernul este alcătuit din Prim-ministru, prim-viceprim-ministru, viceprim-miniştri, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică, în situația noastră poziția de prim-viceprim-ministru, nu este valorificată.
În speţă întrebarea constă în faptul dacă Preşedintele Republicii Moldova urmează să consulte sau nu fracţiunile parlamentare privitor la candidatură ce urmează a fi desemnată din rândul membrilor Guvernului demis, cărora, la timpul respectiv, Parlamentul le-a acordat vot de încredere, respectiv este obligatorie consultarea fracţiunilor Parlamentare, sau desemnarea, la caz, a Prim-ministrului interimar este un drept discreţionar a Preşedintelui Republicii Moldova.
III. Solicitarea autorului sesizării.
În contextul celor expuse şi în temeiul normelor solicitate, ţinând cont că circumstanţele de fapt şi de drept expuse ridică probleme de drept, în privinţa cărora Legea Supremă nu oferă explicaţii concrete, solicit respectuos înaltei Curţi de Jurisdicţie Constituţională:
- Primirea spre examinare în regim de urgenţă şi declararea admisibilă a prezentei sesizări;
- Emiterea unei Hotărâri privind interpretarea dispoziţiilor constituţionale prin explicarea şi elucidarea următoarelor întrebări:
- Prim-ministrul unui Guvern demis prin moţiune de cenzură, adoptată în rezultatul neîncrederii acordate de Parlament pentru acuzaţii de corupţie, depăşire a atribuţiilor de serviciu şi trafic de influenţă, este în drept să exercite în continuare mandatul de Prim-ministru până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, ori Preşedintele Republicii Moldova este obligat să desemneze prin decret, un alt prim ministru interimar, din rândul membrilor Guvernului demisionat;
- La desemnarea de către Preşedintele Republicii Moldova a Prim-ministrului interimar din membrii Guvernului demisionat, consultarea fracţiunilor parlamentare în privinţa candidaturii ce urmează a fi desemnată din rândul membrilor Guvernului demis, este obligatorie, sau desemnarea, la caz, a Prim-ministrului interimar este un drept discreţionar a Preşedintelui Republicii Moldova.