7 November 2025
La doar câteva zile după învestirea noului guvern de la Chișinău, condus de Alexandru Munteanu, izbucnește un scandal uriaș – semnătura actualului ministru al Sănătății, Emil Ceban, apare pe diplomele unor medici acuzați de Parchetul General al României că le-au obținut fraudulos la Chișinău.Procurorii români afirmă că aceste diplome de rezidențiat au fost emise în […]
În ultimele zile, opinia publică a aflat că primarul municipiului Iași intenționează să devină cetățean al Republicii Moldova. Gestul, aparent simbolic sau „frățesc”, este în realitate unul profund eronat din punct de vedere politic și identitar, deoarece transmite mesajul fals că între România și Republica Moldova ar exista două entități naționale paralele, egale în statut […]
30 October 2025
Aseară, la Coșereni (la ieșirea din București), împreună cu colegii din Alianța pentru Unirea Românilor și cu domnul președinte George Simion, am fost, ca în fiecare an, pentru a-i comemora pe Doina și Ion Aldea-Teodorovici – martiri ai neamului românesc. În preziua comemorării am făcut, ca de obicei, curățenie la locul unde cei doi și-au […]
25 October 2025
Ieri, Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu a emis un decret prin care mai mulți oameni de cultură au fost distinși pentru meritele lor în domeniul literar — un gest firesc și binevenit, care onorează creația și spiritul artistic. (more…)
27 August 2025
Astăzi, Republica Moldova marchează 34 de ani de la proclamarea Independenței. Din păcate, bilanțul acestor trei decenii și jumătate este unul dureros: pentru marea majoritate a basarabenilor, independența nu a adus securitate, prosperitate sau demnitate, ci mai degrabă incertitudine, depopulare și stagnare. (more…)
21 August 2025
La 21 august 1813 țarul rus Alexandru I l-a numit pe Gavriil Bănulescu-Bodoni în fruntea noii Eparhii a Chișinăului și Hotinului, cu reședința la Chișinău. Prin această decizie s-a oficializat ruptura canonică a Basarabiei de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, începută odată cu ocupația militară rusească din 1812. Până la acea dată, ortodocșii din stânga […]
4 August 2025
Știința administrației spune că durata unui mandat guvernamental complet (patru ani) este un interval de timp suficient pentru inițierea, implementarea și evaluarea etapelor esențiale ale unei reforme majore în sectorul public, inclusiv în sistemul de justiție. Ciclul de politici publice (policy cycle) presupune: formulare – decizie – implementare – evaluare. Neîndeplinirea acestor obiective într-un asemenea […]
24 July 2025
Una dintre cele mai ample și profunde transformări identitare din ultimii 30 de ani – nu doar pentru România, ci și pentru spațiul românesc de dincolo de Prut – este procesul masiv de redobândire a cetățeniei române de către basarabeni. Acest fenomen, care s-a derulat tăcut, dar constant, reprezintă cea mai clară dovadă a continuității […]
5 April 2025
Astăzi vreau să vă vorbesc despre o trădare care a pecetluit pentru decenii despărțirea dintre frații de pe cele două maluri ale Prutului. Pe 5 aprilie 1991, Ion Iliescu – președintele României și liderul de facto al noii puteri postcomuniste – semna la Moscova un tratat de “prietenie și bună vecinătate” cu Uniunea Sovietică. Ce […]
3 December 2024
Ieri, la ceas de seară, Alexandr Dughin, unul dintre promotorii cei mai înverșunați ai imperialismului velico-rus, sfetnic de taină al lui Vladimir Putin, liderului sângeros de la Kremlin a scris pe o rețea de socializare, printre altele, că „Basarabia va deveni parte a României, iar România va deveni parte a Rusiei.” Trebuie să pornim de […]