Home » Archives for January 2014
31 January 2014
În pofida somaţiilor Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal de a suspenda imediat operaţiunile ilicite (vezi documentul de mai jos), ministra PLDM-istă Maia Sandu a continuat colectarea ilegală a datelor cu caracter personal. În ce scop (electoral)? (more…)
29 January 2014
Astăzi Procuratura Republicii Moldova marchează 22 de ani de la înfiinţare, 22 de ani de aşteptare, aşteptări, speranţe şi multă, multă (prea multă) vorbărie despre cum trebuie să arate (şi să funcţioneze) una dintre cele mai importante instituţii ale statului nostru. (more…)
28 January 2014
În Republica Moldova, de la o vreme încoace, se află la guvernare „Coaliţia pentru încălcarea Constituţiei”, care declară mieros şi în fiecare zi că ne duc către Uniunea Europeană, dar în acelaşi timp votează în fiecare săptămână, în mod sfidător şi cu nonşalanţă, cel puţin câte o lege neconstituţională, ca mai apoi, după ce Curtea […]
27 January 2014
Săptămâna trecută Partidul Liberal a organizat o conferinţă de presă, în care şi-a expus poziţia relativ la proiectul de lege-fantomă, privind schimbarea din temelii a sistemului electoral din Republica Moldova, „proiect de proiect” care tot bântuie în societatea moldovenească, de câteva săptămâni bune, asemenea unei năluci tăciunoase, cu buzunarele pline de orez şi macaroane. (more…)
16 January 2014
Revenind la reglementările antieuropene din perioada lui Vladimir Nicolaevici Voronin, în data de 23 decembrie 2013, liberal-democrații liber și nesiliți de nimeni (…dar cine știe ?) au propus și au votat cu sânge rece plafonarea taxelor locale, acțiune care a secătuit bugetele satelor și orașelor. (more…)
13 January 2014
În ultima zi a anului 2013, mai spre seară, atunci când Moș Crăciun, cu sacii încărcați cu daruri, intra în casele oamenilor, pe la copii cuminți, la Chișinău, ca la neoameni, apărea „ediția festivă” a Monitorului Oficial (nr. 320-321), unde a fost publicată și politica bugetar-fiscală pentru anul 2014, adică taxele, impozitele, modul lor de […]
I. Obiectul sesizării. Conform dispoziţiilor art. 25 alin. (l) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. art. 38 alin. (l) lit. g), 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, prin prezenta sesizare şi ţinând cont de dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţia Republicii Moldova, subsemnații solicită respectuos controlul constituţionalităţii unor prevederi din […]
10 January 2014
În aceste zile încerc să realizez totalurile anului parlamentar 2013 din perspectiva Fracțiunii Partidului Liberal, analizând în egală măsură indicatorii de natură calitativă și cantitativă. Rezultatele obținute le înserez într-un document mai amplu, pentru a putea analiza dinamica evoluției sau involuției unor indicatori. (more…)