Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (castrare chimică)

proiect

 PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

LEGE
pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Art. I. – Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova № 72-74/195 din 14.04.2009), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 98:

alineatul (2), după lit. b), se completează cu o nouă literă cu următorul conţinut:

„b1) castrarea chimică”

2. După articolul 104 se introduce un nou articol:

„Articolul 1041. Castrarea chimică”

(1). Persoanelor care au săvîrşit fapte prevăzute de legea penală ce atentează la inviolabilitatea sexuală a altei persoane, inclusiv a minorilor, de către instanţa de judecată poate fi aplicată măsura de siguranţă prin castrarea chimică, în condiţiile prevăzute la alin. (2)-(4).

(2) Castrarea chimică se aplică obligatoriu de către instanţa de judecată ca măsură de siguranţă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 171 alin. (3) lit. b), 172 alin. (3) lit. a) din partea specială a prezentului Cod, indiferent de pedeapsa principală aplicată.

(3) Pentru săvîrşirea infracţiunilor prevăzute la art. 171 alin. (2) lit. a), (3) lit. a), c)-f), 172 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a1)-e), castrarea chimică poate fi aplicată de către instanţa de judecată.

(4) Castrarea chimică se efectuează de către instituţiile medicale în comun cu instituţiile penitenciare, conform unui Regulament aprobat de Guvern în primele 3 luni de ispăşire a pedepsei, după rămânerea irevocabilă a sentinţei de condamnare.

Art. II. – Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24 decembrie 2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.34-35, art.112), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 174 după alin. (3) se introduce un nou alineat cu următorul conţinut:

„(31) Executarea hotătîrilor judecătoreşti privind aplicarea castrării chimice se execută de către instituţiile medicale în comun cu instituţiile penitenciare”.

2. După articolul 291 se introduce un nou articol cu următorul conţinut:

„Articolul 2911. Aplicarea castrării chimice

Castrarea chimică se efectuează de către instituţiile medicale în comun cu instituţiile penitenciare conform unui Regulamentului cu privire la modul de executare a măsurii de siguranţă prin aplicarea castrării chimice aprobat de Guvern, în primele 3 luni de ispăşire a pedepsei închisorii după rămînerea irevocabilă a sentintei de condamnare.

 

Art. III.

(1) Prezenta lege intră în vigoare la 01 ianuarie 2012.

(2) Guvernul:

a) în termen de trei luni de zile va prezenta actele legislative ce urmează a fi corelate cu prezenta lege.

b) va elabora şi pune în aplicare actele normative ce rezultă din prezenta lege pînă a data indicată în alin. (1).

NOTĂ informativă
la proiectul Legii privind modificarea şi completarea unor acte legislative

 

Prin adoptarea proiectul de lege înaintat, se doreşte conferirea unui cadru nou sancţionării subsecvente a infractorilor ce atentează la unul din principalele drepturi ale persoanei şi anume la faptele ce au ca obiect de reglementare relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, în special inviolabilitatea sexuală a minorilor.

În urma examinării răspunsurilor parvenite la demersurile înaintate în adresa Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei, se constată: „Analiza dinamicii comiterii infracţiunilor privind viaţa sexual, cu minori în calitate de victime, constată o tendinţă de creştere din an în an a numărului crimelor din această categorie şi a numărului de infractori atât din rândul adulţilor, cât şi din rândul minorilor”.

Mai mult decât atât, în ultimii cinci ani – perioadă supusă verificării, conform datelor MAI, 15 persoane au fost trase la răspundere penală în mod repetat pentru săvârşirea infracţiunilor în sfera vieţii sexuale, îndreptate împotriva minorilor. Chiar dacă codul penal al R. Moldova conţine pedepse aparent suficiente pentru aceste infracţiuni, studiul pedepselor efectiv aplicate în ultimii 5 ani pentru infracţiunile cu caracter sexual sunt vădit insuficiente pentru a contribui la dezrădăcinarea acestui fenomen, astfel cele mai fracvente pedepse pentru violarea copiilor sunt : „2 ani privaţiune de libertate, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe 1 an”, „6 luni privaţiune liberatate”, iar cele mai multe cauze sunt pur şi simplu clasate, în aceste condiţii violatorii se întorc în mediul lor obişnuit, într-un termen care nu depăşeşte 2 ani şi de cele mai multe ori aceştea recidivează.

Cu toate acestea, considerăm că statisticile oficiale nu reflectă pe deplin şi nu ne oferă o imagine completă asupra fenomenului pedofiliei ce ia amploare în Republica Moldova, fapt ce se datorează implicit complexităţii şi cumulului de circumstanţe şi a factorilor sociali manifestaţi prin neadmiterea de către părinţi a divulgării datelor de această  natură, comisă asupra copiilor săi.

În acelaşi context, organele afacerilor interne în multe cazuri nu ţin o evidenţă separată a crimelor de pedofilie, atribuindu-le la numărul total de violuri.

Mai mult decât atât, în ultimii ani, cu regret, Republica Moldova a devenit o atracţie turistică mai deosebită, pentru pedofilii din statele europene şi SUA, copii noştri devenind ţinte accesibile poftelor morbide ai acestor monştri transnaţionali, iar statisticile nici pe departe nu înregistrează dimensiunile alarmante ale acestor infracţiuni. Cu siguranţa adoptarea acestui poiect de lege va descuraja şi va ţine departe de R. Moldova aceşti subiecţi ai infracţionalităţii sexuale.

Potrivit unor studii în domeniu, realizate de către instituţiile de profil, indiferent de prezenţa sau absenţa unui tratament obligatoriu, re-comiterea unei infracţiuni de pedofilie are loc în intervalul de doi ani după eliberare din detenţie, în acelaşi timp, psihiatrii americani, au constatat lipsa de corelare şi eficienţă între tratamentul forţat efectuat către infractori şi crimele repetate comise de aceste persoane după eliberarea lor.

În SUA există un sistem special de alertă a cetăţenilor cu privire la prezenţa printre ei a persoanelor condamnate pentru pedofilie, fotografiile acestora fiind publice, sau aceştia sunt urmăriţi prin montarea unui microcip, a unei brăţări electronice, precum s-a propus şi în România.

În unele ţări europene şi în multe state din SUA s-a introdus instituţia aşa-numitei castrări chimice, după caz diferit, ca sancţiune, sau ca măsură de siguranţă.

Esenţa acestei sancţiuni constă în administrarea unui medicament special, tratament ce are finalitate inhibarea ireversibilă a dorinţelor sexuale a criminalilor.

În SUA este aplicabilă o lege privind castrarea obligatorie, care a intrat în vigoare în 1990. Alternativ, în Germania, Danemarca, Canada şi Suedia, castrarea chimica este aplicată cu acordul condamnatului, prin reducerea pedepsei privative de liberate.

În Polonia castrarea chimică a fost legalizată în septembrie 2009, lipsind caracterul benevol al acestei măsuri, decizia finală privind aplicarea acestei sancţiuni este luată de către instanţa de judecată, cu cel puţin şase luni înainte de a fi eliberat din penitenciar, iar în cazul victimelor violurilor în vârstă de până la 15 ani castrarea chimică a făptuitorului este obligatorie.

Potrivit statisticilor, rezultatele acestor acţiuni sunt destul de eficace, astfel spre exemplu în Germania, în urma castrării chimice benevole a persoanelor care au comis violuri în privinţa minorilor, recidiva privind violul s-a redus de la 84% la 3%.

În acest context şi ţinând cont de specificul jurisprudenţei RM, propunem ca pentru pedofilie, castrarea chimică, ca măsură de siguranţă să fie obligatorie, iar pentru alte infracţiuni grave ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, ca măsură de siguranţă aplicabilă după caz la individualizarea pedepsei.

Vezi proiectul pe parlament.md
Înregistrat la 20 iulie 2011

Scrie un comentariu: