Lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative (Legea privind produsele alimentare şi Codul contravenţional)

proiect

 PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

LEGE
privind modificarea şi completarea unor acte legislative
(Legea privind produsele alimentare şi Codul contravenţional)

Parlamentul adoptă prezenta lege.

Art. I. — Legea privind produsele alimentare nr. 78-XV din 18 martie 2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 83, art. 431) se completează după cum urmează:

1. Articolul 2 se completează la final cu următoarea noţiune:

Produs alimentar nerecomandat preşcolarilor şi şcolarilor — produs alimentar cu un aport substanţial de compuşi cu efect dăunător sănătăţii, ca grăsimi, sare, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, în detrimentul compuşilor cu efect benefic, cum ar fi fibre, vitamine, minerale.”

2. Articolul 15 se completează cu un nou aliniat (6), cu următorul cuprins:

„ Se interzice prepararea, comercializarea şi distribuirea produselor alimentare nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor în incinta unităţilor de învăţământ preşcolare şi preuniversitare indiferent de forma de organizare şi în imediata apropiere a acestora (100 m.).”

Art. II. — Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 3–6, art. 15), cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. După articolul 79 se introduce un nou articol cu următorul cuprins:

Articolul 791. Prepararea, comercializarea sau distribuirea produselor alimentare nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor în incinta unităţilor de învăţământ preşcolare sau preuniversitare sau în imediata apropiere a acestora

Prepararea, comercializarea sau distribuirea produselor alimentare nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor în incinta unităţilor de învăţământ preşcolare sau preuniversitare indiferent de forma de organizare sau în imediata apropiere a acestora, se sancţionează cu amendă de la 10 la 20 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.”

2. La articolul 400 alineatul (1), se completează după textul „art. 79 alin.(1), (2), (4),” cu textul „art. 791, “.

Art. III. – 1. În termen de 60 de zile Ministerul Sănătăţii va elabora şi aproba lista produselor alimentare nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor.

2. În termen de 30 de zile după aprobarea listei produselor alimentare nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor Ministerul Educaţiei va asigura distribuirea acesteia instituţiilor de învăţământ vizate.

3. Autorităţile administraţiei publice locale vor superviza autorizaţiile de amplasare şi funcţionare a unităţilor comerciale în imediata apropiere a instituţiilor de învăţământ vizate.

Art. IV. — Prezenta lege intră în vigoare după 60 de zile din momentul publicării în Monitorul Oficial.

 PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI

NOTĂ INFORMATIVĂ
la proiectul Legii privind modificarea şi completarea unor acte legislative
(Legea privind produsele alimentare şi Codul contravenţional)

 

În multe instituţii de învăţământ preşcolar şi preuniversitar din Republica Moldova sau în imediata apropiere a acestora activează unităţi comerciale de alimentaţie publică sau cantine şcolăreşti cu un sortiment bogat de produse alimentare, multe dintre care, din păcate, au un efect dăunător sănătăţii sau solicită un efort digestiv puternic sau care au efect excitant ori a căror combinaţie produce efecte digestive nefavorabile. Acestea se întâlnesc adesea sub denumirea de produse fast-food.

Astfel, avem produse care, conform indicaţiilor medicilor, pot provoca alergii la copii, cum ar fi citricile, ciocolata sau albuşul de ou. Totodată, copii nesupravegheaţi sunt tentaţi să mănânce dulciuri, cum ar fi bomboanele, sucurile carbogazoase sau cerealele îndulcite, preferându-le altor alimente, bogate în compuşi cu efect benefic. Produsele foarte sărate (chips-uri, snacks-uri) pot de asemenea să fie preferate de copii, dar aportul excesiv de sare trebuie evitat. Pe de altă parte, copiii cu vârsta sub 7 ani prezinta un risc ridicat de a se sufoca atunci când consumă popcorn, alune sau bomboane tari şi altele asemenea.

Conform articolului 4 al Legii privind produsele alimentare nr. 78-XV din 18 martie 2004 printre obiectivele principale ale legislaţiei privind produsele alimentare este şi protecţia vieţii şi sănătăţii omului în raport cu produsele alimentare.

Alimentaţia nesănătoasă duce la obezitate, dislipidemii – modificări ale nivelului grăsimilor în sânge, diabet zaharat, cancer, boli cardiovasculare, hipertensiune arterială, boli cerebrovasculare ş.a. Toate acestea fiind provocate de o alimentaţie incorectă care se compune în mare parte din produsele de fast-food, dăunătoare organismului în dezvoltare al copiilor.

Datele Ministerului Sănătăţii indică că prevalenţa diabetului constituie 137,2 la 10.000 populaţie, iar la copii 20,4 la 10.000 populaţie, anual fiind înregistrate 57 de cazuri noi de boală sunt înregistrate printre copii. Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite maladii cronice la copii, care este încă diagnosticată cu întârziere, sau atunci când copilul are cetoacidoză diabetică. Diabetul afectează viaţa copiilor prin necesitatea de a controla în permanenţă nivelul glucozei, de a administra insulina şi de a respecta echilibrul între regimul de alimentare corect şi efortul fizic.

Produsele alimentare sănătoase, aşa cum sunt prevăzute în legislaţia comunitară (Regulamentul Parlamentului European şi Consiliului European Nr. 1924/2006 din 20.12.2006), se referă la alimentele care au rolul unui nutrient în creşterea, dezvoltarea şi funcţiile organismului sau asupra funcţiilor psihologice şi comportamentale ale consumatorului. Din păcate, multe dintre produsele puse în vânzare (cel mai frecvent cele de fast-food) în incinta instituţiilor de învăţământ menţionate sunt mult prea departe de noţiunea de aliment sănătos, având, deseori chiar şi efecte negative asupra creşterii şi dezvoltării copiilor care, în virtutea vârstei, nu conştientizează nocivitatea acestora şi sunt, deseori, atraşi de ambalajele colorate.

Proiectul de lege propus vine să contribuie la respectarea principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi tineri, stabilind un cadru legislativ propice pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor.

În acest context, adoptarea proiectul de lege ar duce la scăderea riscului de îmbolnăvire prin factori de risc alimentari şi ar limita consumul excesiv de alimente nesătoase de către cei care reprezintă viitorul.

Vezi proiectul pe parlament.md
Înregistrat la 30 octombrie 2011

Scrie un comentariu: