La Chișinău, printr-un artificiu strecurat în noua lege a cetățeniei, autoritățile au transformat în apatrizi câteva zeci de mii de tineri, „vinovați” doar pentru faptul că nu și-au perfectat cartea de identitate până la împlinirea vârstei de 18 ani. Pentru această presupusă neglijență administrativă, li se cere astăzi să reia procedura de obținere a cetățeniei. Oamenii sunt disperați.
La București, în același spirit stahanovist, birocratic și lipsit de discernământ, peste 100.000 de români basarabeni – aproximativ câți l-au votat pe actualul președinte la ultimele alegeri – au rămas fără buletine românești pe motiv că ar avea domiciliul fictiv.
Metoda este revoltătoare, specifică mai degrabă KGB sovietic: omul ajunge în vama Leușeni, prezintă un buletin românesc pe care îl deține de 20 de ani, iar polițistul de frontieră îi comunică sec că actul a fost anulat și retras, fără preaviz, fără notificare, fără termen de conformare. Este întors din drum ca un infractor, deși singura lui „vină” este că a avut încredere în statul român.
În calitate de deputat în Parlamentul României, am primit sute de petiții și plângeri de la basarabeni lipsiți de buletinul românesc în mod abuziv. Am formulat sesizări oficiale, am interpelat instituțiile responsabile, am încercat să tratăm subiectul cu calm și fără patimă politică. Din păcate, reacția autorităților este una de indiferență: ni se spune că se luptă cu „mafia cetățeniei”.
Realitatea din teren arată însă altceva: a apărut o nouă mafie, mult mai scumpă, care cere sume considerabile pentru „rezolvarea” unui domiciliu nou, de regulă în județele din vestul țării. În loc să combatem abuzurile, riscăm să alimentăm o piață neagră a identității românești.
— Domnule președinte Nicușor Dan, ieșiți din letargie, nu neglijați acest subiect, oamenii și-au pus speranța în dumneavoastră, iar acum îi neglijați și îi trădați. Ulciorul nu merge de multe ori la apă.
Românii basarabeni nu cer privilegii. Cer respect, legalitate și predictibilitate. Cer să fie tratați ca cetățeni ai acestei țări, nu ca o problemă de care vrem să scăpăm prin ștampile și anulări în masă. Statul român are obligația morală și constituțională de a-și proteja cetățenii, nu de a-i umili la graniță.
Voi continua să aduc acest subiect în fața Parlamentului și să solicit măsuri clare: transparență, notificare prealabilă, termene rezonabile de conformare și încetarea abuzurilor administrative, pentru că, atunci când statul își pierde busola față de propriii cetățeni, nu mai vorbim doar despre o problemă birocratică, ci despre o criză de încredere. Iar încrederea, odată pierdută, se recâștigă greu.