Piatra de la gâtul Moldsilva
La prima ședință a noului Guvern de la Chișinău a fost aprobat cu surle Programul Național de împădurire pentru perioada 2023-2032, iar adoptarea documentului a generat sute de știri pline bucurie și a stârnit valuri de entuziasm printre internauți.
Unele instituții de presă chiar au scris că în urma implementării acestui Program Republica Moldova va avea o acoperire de 25% cu păduri, ceea ce desigur este un fals, indicatorii vor fi mult mai modești, or, s-au adăuga maxim 145 de mii de ha la cele 380 de mii de ha (ceea ce reprezintă 13% din suprafața Republicii Moldova) deja existente.
Toți jubilează (iar unii au băut deja câte 50 de grame de tărie) la ideea că în următorii 10 ani vor fi sădite păduri cât nu a fost sădite în ultimii 80 de ani împreună. Ideea este nobilă, dar aproape imposibil de realizat în condițiile ezitărilor legislative și mai ales a celor instituționale în acest domeniu.
În iulie 2015 când am venit la Ministerul Mediului am insistat (și am obținut) aducerea Moldsilva în subordinea autorității centrale de mediu, iar în Statutul Moldsilva obiectivele economice au fost înlocuite cu cele de mediu. Am interzis exportul de bușteni, arenda pădurilor și construcțiile în păduri. La recomandarea (documentată) a Băncii Mondiale am elaborat o Hotărâre de Guvern pentru comasarea celor 25 de întreprinderi silvice într-o singură entitate – Î.S. Pădurile Moldovei, or, fragmentarea instituțională excesivă, era și rămâne a fi unul dintre stăvilarele cele mai mari în calea împăduririlor din Republica Moldova. În mai 2017 am plecat de la minister, iar proiectul a rămas la Guvern, unde este ținut, încuiat într-un sertar întunecos până în ziua de astăzi.
Drept dovadă, în Programul Național de împădurire, adoptat astăzi, la punctul 62, autorii scriu: „Printre cauzele principale care frânează dezvoltarea sectorului forestier se găsește și organizarea actuală a întreprinderilor silvice…”. Astfel, este imposibil să implementezi un astfel de program în actuala paradigmă instituțională a Moldsilva, unde din păcate, timp de un an și jumătate al actualei guvernări nu s-a schimbat absolut nimic și nimic nu se prevede a fi făcut.
Cele 25 de întreprinderi silvice sunt similare celor 32 de raioane, care se „încăpăținează” a „supraviețui”, stând ca o piatră de moară la gâtul fraged al Republicii Moldova.
La punctul 86 al Planului de acțiuni, este scris evaziv și incolor că: „Agenția „Moldsilva” anticipează un proces de reformare pentru optimizarea managementului actual”, ceea ce nu înseamnă absolut nimic, cum raioanele nu vor dispărea (sau nu vor fi optimizate) până la alegerile locale din 2023, astfel, nu există, din păcate, disponibilitate (curaj) politică de a fi lichidată grămada de întreprinderi silvice, ce stagnează domeniul forestier, dar aduc mereu voturi pentru guvernanți. Dacă în următoarele luni nu va urma optimizarea întreprinderilor silvice din subordinea Moldsilva, efuziunea de astăzi se va transforma într-o mare dezamăgire.
„Moldova are lemne” dar nu are stat
În ultimele câteva săptămâni Ministerul Mediului de la Chișinău desfășoară o campanie cu genericul „Moldova are lemne”, unde „argumentul” cel mai important a fost (și este) lemnul de foc venit din România.
Republica Moldova se încăpăținează să se numească stat (cu toate atributele specifice) dar din păcate pentru cetățeni, nu are capacitatea să-i asigure, nici cu lemne de foc (chiar dacă avem suficiente resurse în acest sens), astfel, această daravelă, cu pozele înalților demnitari de la Chișinău (cu zâmbetul până la urechi) în fața autocamioanelor cu lemne din România (țara noastră) demonstrează că am coborât mai jos decât plinta, în „demonstrarea” capacităților noastre statale, care sunt mai mult decât butaforice. Lemne „avem” dar stat nu avem.