După scoaterea (la comandă) de la putere a Partidului Liberal, actuala coaliţie de guvernare a ajuns într-un hal fără de hal, s-a încovoiat atât de mult în faţa Kremlinului, încât obrazul rumenit şi parfumat, îi ajunge adesea prin băltoace mocirloase, urât mirositoare, cu apă stătută şi cu mâlitură de culoarea răşinii.
Nu am crezut vreodată că raportul dintre pragmatism şi umilinţă a actualilor guvernanţi, nevertebraţi valoric, va fi atât de păgubos pentru poporul nostru, ori invitarea pentru data de 2 septembrie a lui Dmitri Rogozin la Chişinău, atunci când acesta merge la Tiraspol, pentru a susţine şi alimenta separatismul transnistrean este impardonabilă, iar argumentele ministrului economiei (căruia i-a fost distribuit, în această operă, rolul acarului Păun) sunt, pur şi simplu, puerile.
Am observat că domnul ministru, prins de circumstanţele ruşinoasei situaţii, era vădit emoţionat atunci când trebuia să explice jurnaliştilor „necesitatea imperioasă” a invitării insolentului Rogozin, tocmai în data de 2 septembrie, atunci când Tiraspolul sărbătoreşte aşa-zisa independenţă, a aşa-zisei RMN.
Acest gest nesăbuit al autorităţilor de la Chişinău, nu va îmblânzi în nici un fel, scorpia imperialistă, dar cu siguranţă va turna multă apă bună la moara separatismului din stânga Nistrului, care jubilează acum, pentru că a putut să prindă Chişinăul pe picior greşit.
Mult mai lipsită de demnitate este, însă, invitarea de către autorităţile statale a Patriarhului Kiril, pentru a „sărbători” 200 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Ortodoxe Ruse, mitropolie creată imediat după ocupaţia rusă de la 1812.
Vreau să văd invitaţiile adresate acestor emisari ai ocupaţiei post-sovietice, vreau să văd ce argumente au găsit guvernanţii noştri pentru a-i invita, în casa noastră şi la masa noastră, în zile atât de triste pentru poporul nostru, pe acei care nu dau doi bani pe suferinţele şi năzuinţele românilor basarabeni.