Știința administrației spune că durata unui mandat guvernamental complet (patru ani) este un interval de timp suficient pentru inițierea, implementarea și evaluarea etapelor esențiale ale unei reforme majore în sectorul public, inclusiv în sistemul de justiție. Ciclul de politici publice (policy cycle) presupune: formulare – decizie – implementare – evaluare. Neîndeplinirea acestor obiective într-un asemenea interval poate fi interpretată ca lipsă de voință politică, lipsă de capacitate administrativă sau ambele.
În state cu administrații performante, marile reforme cum ar fi spre exemplu asanarea sistemului de justiție au avut faze critice în primii 2–3 ani de mandat. Dacă o guvernare amână permanent reformele, sau acestea „nu dau roade” înseamnă că această guvernare folosește timpul nu ca resursă, ci ca pretext de inacțiune. Solicitarea unui nou mandat pentru a „finaliza reforma” devine lipsită de credibilitate dacă guvernul nu a demonstrat voință și nici progres real în primul mandat.
Astăzi, opinia publică a fost străfulgerată de anunțul că fugara Marina Tauber, colaboratoarea (în acte banditești) a fugarului (condamnat în contumacie) Ilan Șor (unealta preaplecată a Kremlinului) își va afla sentința de judecată abia (sau tocmai) pe data de 30 septembrie 2025, adică a treia zi după alegerile parlamentare, când voturile vor fi numărate, CEC (BEC-ul de la Chișinău) va anunța rezultatele oficiale ale alegerilor, lista deputaților aleși va fi clară, iar eventualele posibile alianțe de guvernare vor fi prefigurate.
Chiar și câinii care stau mereu tolăniți la soare în fața clădirii Parlamentului din Chișinău au înțeles mul-prea limpede că această decizie calendaristică a judecătorilor este una de expectativă, una eminamente politică, cu repere puternice geo-politice, or, chiar dacă în iconografia juridică occidentală Zeița Dreptății – Themis este legată la ochi, este absolut evident că varianta „de Chișinău” a acesteia va trage cu ochiul (și cu urechea) la rezultatele alegerilor.
Cel mai notoriu fugar moldovean, oligarhul Vladimir Plahotniuc, anunță cu surle (din arestul poliției elene) că vrea să revină cât mai grabnic în Republica Moldova, spre „a-și demonstra nevinovăția în fața justiției”. Acesta nu are nici o îndoială că va reuși să găsească „limbă comună” cu justiția reformată a „PAS și a Maiei Sandu”, justiție trecută prin ciur și prin dârmoi, adică prin „veting” și „pre-veting”.
Etapele judiciare ale lui Plahotniuc par deja scrise, după un scenariu previzibil și rușinos pentru o justiție care se pretinde reformată: 30 de zile în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13, urmate de 30 de zile de arest la domiciliu, apoi 30 de zile cu interdicția de a părăsi localitatea, încă 30 de zile cu interdicția de a părăsi țara și, în final, inevitabilul: „libertatea condiționată” de a părăsi Republica Moldova — exact cum s-a întâmplat în cazul Marinei Tauber, care a plecat nestingherită la Moscova, de unde își bate joc, cu zâmbetul pe buze, de justiția moldovenească și de oamenii noștri.