„Evul Mediu” nu a avut loc. Domnul Octavian Țîcu nu a venit la “duelul” la care dumnealui m-a provocat.

Chiar dacă am depășit demult perioada medievală și tradițiile care guvernau acele timpuri complicate, am acceptat să dau curs unui “duel” la care m-a provocat deputatul Țîcu, pe motiv că i-am luat apărarea unei femei, pe care domnul (aici mai bine fără “domnul”!) deputat a jignit-o în public într-un mod descalificant.

Pentru că suntem totuși într-o societate modernă, am propus ca zalele, săbiile, pistoalele sau pumnii să fie înlocuite cu “două arme” predilecte domnului deputat Țîcu – sportul și creația legislativă (eu nu sunt nici sportiv, chiar dacă alerg “un pic” și nici legiutor, chiar dacă, fiind deputat am elaborat 135 de proiecte de lege, dintre care 1/3 au fost adoptate și 35 de sesizări la CC, jumătate fiind rezultative) – alergare de 50 km din Chișinău până la Orhei și elaborarea ad-hoc a unui proiect de lege și a unei sesizări la Curtea Constituțională.

Din păcate am constatat cu întristare, că dl Țîcu, inițiatorul “duelului” nu s-a prezentat la ora și locul anunțat, ratând astfel să-și etaleze capacitățile de sportiv și de deputat, demonstrând totodată o distanță considerabilă între declarațiile mereu triumfaliste și faptele reale.

Provocarea rămâne a fi deschisă și voi accepta oricând să particip alături de domnul deputat Țîcu, la “probele” enunțate mai sus.

În același timp fac apel către domnul Octavian Țîcu să abandoneze retorica și acțiunile belicoase la adresa unioniștilor, să contribuie la consolidarea mișcării unioniste din Basarabia prin aderarea partidului pe care-l conduce la Miscarea Politica Unirea, platformă politică emergentă de reprezentare a românilor basarabeni.

O să trec cu vederea amențările cu răfuiala fizică, exprimate destul de explicit, în zeci de mesaje, în spiritul anilor ‘90 (pe care eu îi țin minte cu luciditate), din partea unor camarazi de-ai domnului Țîcu, îmbrăcați mereu în costume sportive dar și din partea unor “troli” mai puțin curajoși. Pentru concludență vedeți pagina mea de FB (cea oficială).

– Domnule Țîcu, în încheierea (dacă s-a încheiat) acestui exercițiu cu nobile rădăcini ancestrare, cred că aveți obligația moral-“cavalerească” să vă cereți scuze de la femeia pe care ați jignit-o și în mod implicit de la toate mamele, fiicele și surorile noastre.

Sănătate tuturor…

Scrie un comentariu: