Emoții mai multe, expertiză mai puțină, sau chiar deloc
În ianuarie au început tăierile anuale autorizate de Moldsilva în toate pădurile Republicii Moldova, atâtea câte sunt, sau mai exact atâtea câte au rămas.
Cu această ocazie, având în vedere că mereu sunt întâlnite pe șosele camioane cu lemne, iar în păduri sunt parchete – (fiecare dintre suprafețele în care este împărțită o pădure în vederea exploatării ei raționale) cu tăieri rase (pentru cei slabi de înger, adevărate imagini apocaliptice) și pentru că suntem în preajma unor iminente alegeri parlamentare anticipate, tot felul de actori politici, mai vechi și mai noi, în marea lor majoritate, abordează simplist dar frenetic acest subiect, încât oamenilor le este foarte greu să înțeleagă unde este grâul și unde este neghina în această cazuistică.
Din păcate emoțiile, râvna și dorința ieftină de PR, sau mai exact dorința de PR ieftin, a unor actori politici, nu lasă loc pentru înțelegerea corectă și suficientă a situației, dar și pentru discutarea, identificarea și aplicarea adecvată a unor soluții.
Ce fel de pădure avem în Republica Moldova?
Izvoarele istorice veritabile demonstrează că până la prima ocupație rusească de la 1812, aproximativ 20% din teritoriul nostru era ocupat de păduri seculare. Timp de 106 ani de ocupație pădurile au fost intens exploatate. Tăiate. Era o normă pentru ocupanții secolului XIX. La început se tăia selectiv, doar arbori valoroși, în special pentru flota rusă de la Marea Neagră, ca mai apoi, în a doua jumătate a secolului XIX să se facă tăieri rase, având în vedere potențialul agricol ridicat al guberniei basarabene.
Cea mai dură perioadă pentru pădurile noastre au fost în timpul Primului Război Mondial (îndeosebi 1916-1918), când materia primă forestieră era necesară pentru rațiuni de război ale Imperiului Țarist.
Trebuie să menționez că până la Unirea Basarabiei cu România, în 1918, 3/4 din pădurile noastre (de la 1812) au dispărut, iar în loc nu a fost sădit nici un hectar de pădure.
Perioada dintre cele două Războaie Mondiale nu a fost foarte prolifică pentru pădurile noastre, având în vederea exproprierea pădurilor realizată cu ocazia reformei agrare de la 1921, dar trebuie să spun cu tărie că în această perioadă se fac primele amenajamente silvice și primele împăduriri.
După al Doilea Război Mondial, în perioada ocupației sovietice au fost organizate gospodării silvice de stat și pepiniere, au fost „importate” și aclimatizate anumite specii de arbori și au fost mărite considerabil suprafețele împădurite, până la 12.3% din teritoriul republicii, la Independență, în 1991. În același timp am asistat la schimbarea dramatică a speciilor de arbori din pădurile Republicii Moldova.
Astăzi avem aproximativ 13% din teritoriu acoperit de păduri.
În Republica Moldova avem doar 4% de păduri natural-fundamentale – cu arbori seculari, „născuți” și crescuți în acest teritoriu, în special stejar (dar și gorun, paltin, frasin și fag), iar restul pădurilor sunt secundare (introduscente) cu o structură mai simplă a pădurii, în special din arbori care au fost „importați” și aclimatizați pe acest teritoriu – salcâm, glădiță, hibrizi de plop, nuc, pin, mesteacăn. Vârsta medie a arborilor din pădurile noastre este de doar aproximativ 45 de ani.
Cele mai multe păduri sunt de salcâm, o specie relativ nepretențioasă, cu un grad înalt de prindere, cu o pretabilitate mare pentru solurile noastre, doar că, fiind o specie de „import” are o viață „activă” foarte scurtă, de aproximativ 35-40 de ani, după care, intră în degradare și trebuie înlocuită.
Ce caută drujba în pădure?
Dacă ar fi să apelez la un populism exacerbat, axat doar pe câștigarea simpatiilor nețărmurite ale cetățenilor, ași declara că pădurea (în condițiile climaterice ale Republicii Moldova și ținând cont de structura acesteia) nu are nevoie de ferestrău și se poate dezvolta de sine stătător, dar nu este tocmai așa.
Pădurea noastră nu este ca cea din Canada sau din bazinul fluviului Amazon, păduri seculare, ce nu au nevoie de intervenții antropice. Avem o pădure, vulnerabilă, ce are nevoie de îngrijiri pentru a putea răspunde dezideratelor de mediu:
- contribuie la încetinirea încălzirii globale, prin stocarea şi reținerea carbonului;
- ajută la reglarea căderilor de precipitații;
- sunt surse esențiale de hrană şi apă pentru fauna sălbatică;
- au enorme avantaje estetice, spirituale şi de agrement.
Iar în situația în care avem doar 4% din păduri fundamentale și tindem să avem 100% de astfel de păduri și cel puțin 25% din suprafața statului să fie împădurită, calea spre acest deziderat nu poate fi atins decât prin aplicare unor lucrări forestiere specifice în acest sens:
- lucrări de regenerare şi reconstrucție ecologică;
- tăierile de igienă, de îngrijire şi de regenerare a pădurilor;
sau chiar
- tăierile rase; acolo unde arboretele este degradat și trebuie înlocuit. Fără emoții.
Știința construcției și reconstrucției forestiere nu este un know-how moldovenesc, este o materie dezvoltată timp de sute de ani, iar noi trebuie doar să o aplicăm corect, sincer, fără corupție, dar și fără emoții și propagandă.
Sunteți șocați și/sau dezamăgiți?
Știu că după acest ultim aliniat, în care am vorbit despre tăierile în pădure, ca despre un „rău necesar”, foarte mulți cititori își vor pune semne de întrebare sau chiar vor încheia să citească aici articolul.
Pentru cei care totuși, „se încăpăținează” să meargă mai departe în această incursiune neacademică în materie de realități forestiere basarabene, vreau să le spun că pădurarul, cu ferestrăul în pădurea degradată este la fel ca medicul cu bisturiul la pacientul ce necesită o operație, fie se taie doar o parte din organul bolnav (tăierile de igienă, de îngrijire şi de regenerare a pădurilor), fie este extirpat întreg organul (tăierile rase).
Este dureros și nemilos, necesită de o perioadă îndelungată de recuperare, dar, după care omul și pădurea devin din nou sănătoși și se „bucură de viață”.
Când medicul este neprofesionist iar silvicultorul neprofesionist și corupt, atunci apar emoții, sentimente, resentimente, interpretări iar pacientul și pădurea suferă, sau chiar pot să nu supraviețuiască.
Pădurea din Euro și Dolari
Republica Moldova, chiar dacă este statul cu cel mai mic grad de împădurire la nivel european, a fost până în 2016 unul dintre cei mai activi exportatori de lemn brut. Lemn valoros, extras din cei 4% de păduri fundamentale. Lemn pentru mobilă.
Ajuns la ministerul Mediului în 30 iulie 2015 mi-am pus ca scop interzicerea exportului de lemn brut din Republica Moldova, ce era principalul factor de distrugere a pădurilor valoroase și o sursă enormă pentru corupție în domeniul silvic.
Specialiștii știu că preocuparea cea mare a hoților din păduri (dar mai ales celor din birouri, care coordonau procesele) era să justifice tăierile de stejar și să asigure cantități imense (pentru realitatea Republicii Moldova) de lemn brut, pentru exportul în țări europene. Era o afacere bănoasă.
Toată lumea (din domeniu) cunoaște, că un stejar viguros putea să coste și 1000 euro dacă era tăiat și trimis la export. Iar 100 stejari puteau să facă și 100 de mii de euro, iar pentru un pădurar bun era „foaie verde” să ascundă, să lichideze o sută de trunchiuri/rădăcini de stejar.
Am vorbit acum de lemnul care se fura și se exporta ilegal, iar banii ajungeau în buzunarele celor din sistemul silvic și a celor din domeniul politic, care le asigurau liniștea și protecția. Era vorba, conform evaluărilor experților Băncii Mondiale dar și altor specialiști de minim 100 milioane de lei anual. Bani furați din pădure.
Astfel, după lungi lupte prin cancelariile Guvernului, sub o presiune mare din partea „beneficiarilor” exportului de lemn brut, am reușit să promovăm și să aprobăm H.G. nr. 664 din 27 05 2016, cu privire la sistarea temporară a exportului de masă lemnoasă. Atunci părea imposibil. Dar am reușit.
Pentru promovarea hotărâtă a acestei H.G. am fost declarat cel mai mare dușman al silvicultorilor. A celor de rea credință. Eu am fost declarat și dușmanul cel mai mare al vânătorilor (a se citi braconierilor), dar asta este cu totul altă poveste.
Chiar dacă mă doare asta, trebuie să spun că România încearcă de 30 de ani să oprească exportul de lemn brut, dar nu s-a reușit încă. Mie mi-a fost suficient 9 luni în acest sens. Fără emoții și fără multă propagandă.
După ce am plecat de la ministerul Mediului (la 30 mai 2017), am auzit că de multe ori s-a încercat abrogarea H.G. 664, dar deocamdată (și sper niciodată) nu s-a găsit suficient tupeu politic pentru această decizie catastrofă, dar din când în când se intervine la acest document, iar unii specialiști spun că aceste „operații” se fac pentru a deschide portițe pentru exportul mascat al lemnului brut. Răspuns la aceste bănuieli rezonabile trebuie să le dea Serviciul Vamal, Inspectoratul Fiscal și evident cei de la Mediu.
Mai mult decât atât pentru a putea exclude și mai mult furtul arborilor valoroși din pădurile fundamentale, am emis un Ordin prin care am interzis începând cu 1 octombrie 2016 tăierile rase în pădurile naturale, astfel încât, la necesitate să fie extrași doar arborii bolnavi, iar cei sănătoși, care au trăit 200 sau 250 de ani să poată rămâne în continuare în pădure.
Pentru corectitudine și cu multă apreciere, trebuie să recunosc că ideea acestei reglementări necesare a venit de la regretatul ecologist și silvicultor Alexei Palancean, inginer șef al Moldsilva la acel moment. Fie-i țărâna ușoară.
În zorii anului 2017 am trimis spre avizare o HG (ce se prăfuiește și acum pe undeva la Guvern), elaborată în baza unui studiu fundamental al Băncii Mondiale, prin care am cerut crearea unei singure entități silvice, în baza celor 20 de întreprinderi silvice de astăzi, care din punctul meu de vedere sunt leagănul stagnării împăduririi și de germinare a corupției în domeniu.
O singură întreprinde, un singur director (cu stabilitate excepțională în funcție), o singură strategie de gestionare a pădurilor și de împădurire, un singur buget, un singur ordonator de credite, un singur angajator, un singur preț la lemne de foc pe tot teritoriul Republicii Moldova, un singur responsabil în fața Guvernului, Parlamentului și a societății. Va funcționa cu siguranță.
Din păcate din 2017, chiar dacă după mine au fost, încă 7 miniștri (și) ai Mediului, documentul, conform Băncii Mondiale, pavăză pentru finanțări internaționale solide în domeniul împăduririi nu a prins viață. Este blocat la Guvern.
Vreau să văd cine dintre deputații de bună credință de la PAS și PPDA, care m-au rugat, în aceste zile, să ajut la resuscitarea domeniului forestier, vor găsi dosit la Guvern acel document și vor contribui ca să prindă viață.
Ar fi un pas gigantic înainte.
Iar între timp, altcineva, sau tot acei deputați să găsească în sertarele ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (care a absorbit ministerul Mediului) un document la acare am muncit cu colegii, privind trasabilitatea masei lemnoase recoltate.
Nu am inventat nimic. Doar am preluat experiența europeană în acest sens. Conform acestuia, oricărei buturugi de lemn, la tăiere îi este atribuit un cod și acesta este introdus într-un registru electronic, accesibil tuturor. Orice om de bună credință poate astfel verifica un transport de lemn.
Și acest document stă ascuns. De ce? Este o întrebare aproape retorică.
De la pădurea din Euro și Dolari la cea din Lei moldovenești
După ce am interzis exportul de lemn brut, în 2016, necesitățile de bani a breslei (unde există și oameni foarte de treabă) nu au scăzut.
Dacă aceștia furau până atunci, ușor 100 mln. de lei anual, din exportul de lemn brut (stejar, gorun, paltin, frasin, fag) acum trebuie să „facă” aceeași sumă de bani, din lemn de foc, iar în acest proces plin de agonie și în lipsa unei opoziții serioase din partea celor de la Mediu, pun o presiune foarte mare pe pădure, încercând astfel să-și satisfacă necesitățile lor, dar și ale politicului, care vine mereu și aproape întotdeauna cu solicitarea ilegală de voturi ușoare și sigure.
Un fost-actual șef al unei întreprinderi silvice mi-a reproșat anul trecut, când ne-am văzut accidental pe stradă, că anume eu sunt responsabil că nu încetează tăierile ilegale, ori spunea dumnealui: „interzicerea exportului de lemn brut, a impus silvicultorii (eu ași spune hoții) să găsească noi metode de a „rezolva întrebările”. Înainte cu 20 stejari buni le astupai gura la toți, acum trebuie să tai și să tai…”.
Pentru astfel de năravuri trebuie mărite considerabil amenzile administrative, pedepsele penale și aplicate efectiv și fără excepție. Dacă credeți că în ultimii 30 de ani vreun hrăpăreț din domeniul forestier, prins cu „ocaua mică” a încăput la pușcărie, greșiți. Toți hoții din păduri au fost maculați de justiția noastră.
Moratoriu. Ferestrăul să tacă
Sunt absolut sigur că un an de zile și mult curaj este suficient pentru realizarea reformelor legislative, normative și instituționale în domeniul silvic (inclusiv a celor despre care am vorbit în acest articol), iar dacă vrem și mai multă transparență în acest domeniu și dacă statul găsește bani (trebuie să găsească) pentru finanțarea activităților silvice curente, ar fi necesară impunerea un moratoriu la tăieri, de orice fel. Pentru o perioadă de 1, 3 sau chiar 5 ani.
În această perioadă se va alege grâul de neghină, se va face ordine în toate privințele iar în domeniul silvic, cu salarii de funcție, fără tăieri ilegale, vor rămâne doar patrioții din domeniu, iar rechinii și o varietate mare de nevertebrate vor dispărea.