Un rus la o vamă occidentală:
— Name?
— Ivan Ivanov.
— Occupation?
— No, no occupation, just visiting.
Acum 95 de ani, la 27 martie 1918, Sfatul Țării, organul legislativ de la Chișinău, a decis reîntoarcerea Basarabiei în spaţiul românesc, după mai bine de o sută de ani de subjugare ruso-ţaristă.
Ce a însemnat acel secol de deznaţionalizare şi înapoiere economică pentru românii din această parte a Prutului este arhicunoscut, multe repercusiuni ale acelei (prime) perioade funeste de ocupație, fiind resimţite până astăzi.
Acum suntem tentaţi să abstractizăm şi să „romantizăm” istoria actului unirii din 1918, aproape convinşi că acele evenimente se desfăşurau într-o ambianţă feerică, cu Feți-frumoși, Ilene-Cosânzene, Love-story și happy-end.
Adevărul este că acum 95 de ani, oamenii simpli implicaţi în acele evenimente au pus idealul naţional mai sus decât propria bunăstare, au riscat cu propriile vieţi şi, din păcate, acei care nu au reuşit să se refugieze la reîntoarcerea „fratelui mai mare și „mai mintios””, au pierit cu toții prin gulagurile siberiene.
Pentru a înțelege amploarea și banalitatea atrocităţilor sovietice, trebuie să menţionez doar că sovieticii au trimis în lagăre chiar şi reprezentanţii minorităţilor naționale care au votat contra Unirii.
Cu siguranţă, membrii Sfatului Ţării, născuţi şi crescuţi în Imperiul Rus, cunoşteau năravurile revanşarde ale cotropitorilor şi apreciau pericolele la care erau expuși. Totuşi, spre deosebire de omologii lor din ziua de azi, deputaţii din forul suprem al Basarabiei nu au ezitat să-şi sacrifice destinul, pentru realizarea unei finalităţi seculare.
Constatăm cu regret că, unii colegi din legislativul actual, deşi îşi declară aderenţa la un ideal la fel de mare — integrarea europeană —, spre deosebire de predecesorii lor mai judicioşi, sunt incapabili să depăşească ambiţiile personale pentru atingerea acestui scop.
Interesele minore, personale sau de clan, prevalează asupra interesului naţional, care, în opinia unor reprezentanţi ai actualei clase politice, poate fi realizat doar prin merite unipersonale.
Din păcate, spre deosebire de înaintaşii noştri, cetăţenii Republicii Moldova nu beneficiază astăzi de o clasă politică onestă, consecventă şi fermă, volatilitatea unor decidenți politici, este contaminantă, oamenii noștri nu se mai arată deranjați că unii politicieni dimineața le spun că „este laie” iar seara deja „este bălaie”, iar a doua zi „este laie și bălaie”.
Cu atât mai grav că acum, la fel ca şi în 1918, beneficiem, repetat, de o conjunctură geopolitică favorabilă, care nu poate fi ratată. Istoria este o doamnă extrem de capricioasă care nu iartă şi, dacă vom irosi şi de această dată şansa oferită, poate să nu ne mai ofere o altă posibilitate.
Sângele apă nu se face și nici un Imperiu, nu a reușit, nu va reuși să înăbușe în noi, românii din Basarabia, dorința nepotolită de a ne vedea Țara reîntregită.