Luare de cuvânt privind modificarea legii cu privire la petiţii

Este salutabilă, oportună şi chiar necesară modificarea legii cu privire la petiţii, în vederea neadmiterii spre examinare a petiţiilor anonime, care în marea lor majoritate au drept scop ultragierea unor persoane, de obicei cu funcţie de răspundere.

Este binecunoscută practica sovietică în acest sens, când scrisori anonime ticluite în birourile miliţiei sau ale securităţii, aveau ca finalitate privarea de libertate a mii de cetăţeni nevinovaţi.

Pe semne că această practică necruţătoare a regimului sovietic a plăcut şi discipolilor din fosta-recentă guvernare comunistă şi servea pentru aceştia drept un instrument foarte bun în lupta cu cei care nu se conformau regimului, aveau o părere sau o poziţie diferită. Ori, formula pregnantă „cei care nu sunt cu noi sunt împotriva noastră” a avut o acoperire şi o aplicabilitate foarte bună, în perioada ultimilor 9 ani.

Ori, această modificare de lege vine să ralieze legislaţia R. Moldova, la standardele europene în acest domeniu şi va exclude încălcarea drepturilor omului şi abuzul organelor de drept pe această dimensiune.

Totodată ţin să menţionez că în aceste condiţii, trebuie să atragem o atenţie substanţială protecţiei martorilor şi altor participanţi la proces, ori astăzi legea nr. 105-XVI  din  16.05.2008, cu privire la protecţia martorilor şi altor participanţi la procesul penal este una de decor, care nu are o aplicabilitate reală.

În sensul acestei legi, persoana protejată poate fi martorul, partea vătămată, victima, condamnatul sau orice altă persoană, fără calitate procesuală, care acceptă să furnizeze informaţii referitoare la pregătirea unor infracţiuni, grave, deosebit de grave sau excepţional de grave.

În privinţa acestor persoane trebuie adoptat şi aplicat un program complex de măsuri, care ar prevedea:

a) asigurarea pazei personale, pazei locuinţei, a reşedinţei ori a bunurilor;
b) interceptarea comunicărilor;
c) supravegherea prin intermediul mijloacelor audio/video în condiţiile Codului de procedură penală;
d) plasarea temporară într-un loc sigur;
e) protejarea deplasării sau limitarea deplasării;
f) eliberarea mijloacelor speciale active şi pasive de protecţie personală;
g) instalarea tehnicii speciale de semnalizare în locul de detenţie.
h) protecţia datelor de identitate;
i) audierea cu aplicarea unor modalităţi speciale;
j) schimbarea domiciliului sau locului de muncă ori de studii;
k) schimbarea identităţii, schimbarea înfăţişării;
l) instalarea unui sistem de alarmă la locuinţă sau reşedinţă;
m) schimbarea numărului de telefon;
n) asigurarea protecţiei bunurilor.

În condiţiile de astăzi ale R. Moldova desigur acestea sunt mai mult nişte măsuri fantasmagorice, în situaţia în care, cetăţeanul care, în mod deliberat acceptă să colaboreze cu organele de drept, în sensul descoperirii unor infracţiuni grave şi deosebit de grave, riscă să-şi schimbe calitatea procesuală, din martor, în parte vătămată, sau chiar să devină victimă a altor infracţiuni, fiind ameninţaţi şi expuşi unor pericole iminente.

În aceste condiţii, cred că ar fi oportun şi necesar ca legea care protejează martorii şi alte părţi la proces să devină una funcţională, iar cetăţenii noştri să fie siguri şi liniştiţi, în situaţia în care acceptă să sesizeze organele de drept.

14 iulie 2011

Scrie un comentariu: