Luare de cuvânt la proiectul de lege care interzice transmiterea on-line a şedinţelor Guvernului

Dl Preşedinte al Parlamentului

Stimaţi deputaţi!

În lumina declaraţiilor de la microfonul nr. 5, ale fostului preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor, de susţinere a acestui proiect, aştept cu nerăbdare proximul Congres al UJ şi sper ca jurnaliştii vor alege grâul bun pentru făina de neghina rea a KGB-lui.

Sinistrul, şef al propagandei hitleriste, Joseph Goebbels, spunea că: „Presa trebuie să funcţioneze ca un pian în mâinile Guvernului, uniformă în principii, dar poliformă în nuanţe, pentru a nu plictisi”. Iată că nuanţele din activitatea Guvernului, foarte tehnice, dar mult prea importante, pentru o societate democratică, au devenit nu doar plictisitoare, ci chiar deranjante, pentru diriguitorii treburilor de stat, aşa că s-a hotărât să se intre la întuneric.

În lumina, multiplelor declaraţii de paradă, ale Guvernului, recitate ieri în şedinţa Parlamentului, ca la un matineu de grădiniţă, proiectul de lege pe care îl discutăm astăzi, pare un produs de parodie democratică, o lege, care loveşte nemilos în firava democraţie moldovenească nu doar peste mâini, ci chiar şi peste gură, reprezentând o violentare brutală, a proceselor democratice din Republica Moldova.

Adoptând acest proiect de lege, membrii Coaliţiei de guvernare, intră puternic în domeniul de activitate al comuniştilor de ieri şi de astăzi, creându-i o concurenţă reală lui Vladimir Nicolaevici, atunci când este vorba despre violarea statului de drept şi asigurarea libertăţilor fundamentale ale omului .…. dar staţi fără grijă, până a-l egala pe Voronin în ale dictaturii mai aveţi, dar de ce să nu încercaţi, poate vă reuşeşte !?

Toate dictaturile au început de undeva, de la lucruri mărunte şi aparent neînsemnate, dar pofta dictatorilor vine mâncând, odată ce a fost introdusă o limitare şi acceptată tacit de societate, despotul, tiranul, în uniformă de general sovietic şi cu ciubote de iuft, sau mai nou cu papion lucios şi părul uns cu ceară, vine cu alta limitare şi mai dură, până când democraţia şi statul de drept, ajung la nivelul de deplasare al târâtoarelor, sau chiar dispar cu totul.

Stimaţi colegi!

Oare cetăţenii care au votat partidele de orientare democratică au dorit suprimarea transparenţei decizionale a Guvernului? Cine sunt cei care optează pentru secretizarea şedinţelor Cabinetului de miniştri? Cum se face că partidele care au constituit o alianţă declarată pro europeană, au nevoie de întuneric pentru desfăşurarea manevrelor oculte?

Este limpede, chiar şi pentru naivi sau creduli, că acest proiect de lege, care a stat, în ruşine, o habă de vreme pe poliţele Parlamentului, vine să creeze condiţii „adecvate” pentru ulterioarele afaceri cvasi-legale, ale actualul Guvern de interfaţă.

Dacă se reuşea adoptarea acestui proiect ruşinos şi antieuropean  până la delapidarea Băncii de Economii şi a Aeroportului Internaţional Chişinău, posibil, aţi fi arătat un pic mai credibili, dar astăzi, după ce întreaga Europă, a acuzat deschis şi dur Coaliţia pentru lipsă de transparenţă, să pui Guvernul sub o plapumă decizională, este culmea tembelismului politic.

Desigur, Guvernul în activitatea sa, din ultima perioadă, nu a fost capabil să producă evenimente, în baza cărora s-ar face ştiri laudative la adresa guvernării, ci doar ştiri critice sau neutre, de aceea,  seară de seară, suntem delectaţi, la unele posturi de televiziune înfrăţite cu ghindarul, cu ditamai ştirile despre periplul zilnic al unor decidenţi politici, rămaşi prin propria lor nebăgare de seamă, pe tuşa depresivă a politicii moldoveneşti, astfel într-o seară vedem că acesta a participat la deschiderea oficială a sezonului de fătare a oilor, în altă seară îl vedem în cadrul unui turneu de muls caprele, într-o seară pe un izlaz, la un concert de greieraşi, iar în alta pe un ponor, la un abator pentru cărăbuşi, siguralmente, Ivan Ivanovici Bodiul, ar fi tare mândru că practicile sale propagandistice, şi-au găsit aplicaţie şi în zilele noastre.

Domnilor deputaţi!

Sunt nevoit să constat, cu regret, că, în cazul adoptării acestui proiect de lege, vom înregistra un regres considerabil faţă de drepturile oferite, cum putem să avem încredere în demersurile voastre europene, dacă la fiecare declaraţie proeuropeană, adoptaţi cel puţin o decizie, specifică mai degrabă regimului dictatorial de la Kremlin.

Acest proiect se înscrie perfect în pleiada actelor normative elucubrante, adoptate după excluderea reprezentanţilor Partidului Liberal de la guvernare.

Se probează, o dată în plus, că deranjul creat de către liberali în perioada coabitării în alianţele anterioare, era legat exclusiv de înţelegerile ascunse, practicate de către cei, care au doar interese economice evidente.

Astăzi, după înlăturarea Partidului Liberal de la guvernare, membrii Coaliţiei doresc să mai facă un pas — excluderea cetăţeanului.

Abordând o logică specifică mai degrabă regimurilor dictatoriale, guvernanţii actuali speră să-şi desfăşoare nestingheriţi jocurile de sub plapumă, alegând când şi câtă informaţie să ofere celor care au catadicsit să le ofere încrederea.

Indubitabil, următorul pas antieuropean, ar fi interzicerea transmisiunii în direct a şedinţelor Parlamentului, şi oferirea de note informative de către preşedintele sau vicepreşedinţii Parlamentului. (slavă Domnului, vece-preşedinţi avem destui, unii chiar în plus!)

Apariţia unui asemenea proiect de lege arată clar că Guvernul nu are de gând să se oprească la jaful Băncii de Economii şi a Aeroportului Internaţional Chişinău, e de presupus că este nevoie de netransparenţă pentru delapidarea următoarelor obiective strategice, pe care le-ar transmite ruşilor !

În aceste condiţii, pentru a exclude echivocul de la adoptarea acestui proiect de lege, solicităm ca acesta să fie transmis Consiliului Europei pentru expertizare, acest lucru ar spoi substanţial şansele Republicii Moldova de a fi scoasă de sub monitorizarea CE, într-un termen predictibil.

Scrie un comentariu: