TOP 10 cei mai productivi deputaţi

Randamentul deputaţilor din Parlamentul Republicii Moldova este diferit. În timp ce unii abia de au elaborat şi promovat două-trei iniţiative legislative, alţii – cîteva zeci şi încă în domenii de maximă importanţă. TRIBUNA a examinat activitatea fiecărui deputat în parte (prin prisma proiectelor de legi elaborate şi promovate în Parlament) şi a elaborat un clasament convenţional al celor mai productivi deputaţi din acest punct de vedere.    

 

 

1)    Valeriu Munteanu

Liberalul Valeriu Munteanu a elaborat şi a înregistrat în Parlament cel mai mare număr de iniţiative legislative – 77. Printre cele mai cunoscute iniţiative ale sale se numără: Proiectul de lege privind deetatizarea publicaţiilor periodice publiceProiectul de lege cu privire la ajutoarele de stat pentru publicaţiile periodiceProiectul de lege privind statutul funcţionarului public parlamentarProiectul legii privind schimbarea regimului vamal al mijloacelor de transport şi înregistrarea acestoraProiectul hotărîrii privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de JustiţieProiectul legii cu privire la Academia de Ştiinţe a Republicii MoldovaProiectul legii privind procedura adoptării Constituţiei Republicii MoldovaProiectul legii privind indicarea prețurilorProiectul hotărîrii privind aprecierea istorică și politico-juridică a regimului totalitar comunist din Republica Moldova etc.

2)    Victor Popa

Pe locul doi în clasamentul nostru se situează deputatul Victor Popa, care a elaborat şi a promovat în Parlament 59 de iniţiative legislative, inclusiv:Proiectul de hotărîre pentru acordarea votului de încredere Programului de activitate şi a întregii liste a GuvernuluiProiectul hotărîrii privind confirmarea componenţei nominale a Comisiei Electorale CentraleProiectul Constituţiei Republicii MoldovaProiectul legii privind procedura adoptării Constituţiei Republicii MoldovaProiectul hotărîrii cu privire la desfăşurarea alegerii Preşedintelui Republicii MoldovaProiectul hotărîrii privind declararea zilei de 16 mai 2012 – zi de doliuProiectul hotărîrii privind aprecierea istorică și politico-juridică a regimului totalitar comunist din Republica Moldova etc.

3)    Veaceslav Ioniţă

Liberal-democratul Veaceslav Ioniţă a elaborat şi promovat 48 de iniţiative legislative, situîndu-se astfel pe locul trei în clasamentul nostru. Printre acestea se numără:  Proiectul de lege cu privire la prevenirea şi combaterea dopajului în sportProiectul legii privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizateProiectul legii pentru modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2012 nr.282 din 27.12.2011 (anexa nr.6)Proiectul legii pentru completarea Legii cu privire la patenta de întreprinzător (art.18)Proiectul legii pentru completarea articolului 44 din Legea privind achizițiile publice,Proiectul hotărîrii cu privire la aprobarea bugetului Comisiei Naționale a Pieței Financiare pe anul 2012Proiectul hotărîrii pentru aprobarea bugetului Curții de Conturi pe anul 2012 etc.

4)    Mihai Ghimpu & Corina Fusu

Pe locul patru se situează doi deputaţi liberali – Mihai Ghimpu şi Corina Fusu, ambii cu cîte 45 de iniţiative legislative. Printre cele mai importante iniţiative ale lui Mihai Ghimpu se numără: Proiectul hotărîrii privind aprecierea istorică și politico-juridică a regimului totalitar comunist din Republica MoldovaProiectul legii pentru completarea articolului 4 din Legea nr.294-XVI din 21.12.2007 privind partidele politiceProiectul hotărîrii cu privire la numerotarea legislaturilor Parlamentului Republicii Moldova,Proiectul hotărîrii privind declararea zilei de 16 mai 2012 – zi de doliu,Proiectul legii pentru modificarea și completarea Codului electoral nr.1381-XIII din 21.11.1997 (art.1, 38’1, 53, 54). La rîndul său, Corina Fusu este autoare şi co-autoare a unor astfel de iniţiative ca: Proiectul de lege privind deetatizarea publicaţiilor periodice publiceProiectul de lege cu privire la ajutoarele de stat pentru publicaţiile periodiceProiectul de lege cu privire la Fondul Culturii,  Proiectul Constituţiei Republicii MoldovaProiectul legii privind procedura adoptării Constituţiei Republicii MoldovaProiectul hotărîrii privind aprecierea istorică și politico-juridică a regimului totalitar comunist din Republica Moldova etc.

5)    Valeriu Guma

Valeriu Guma este cel mai productiv deputat din Partidul Democrat. În clasamentul nostru el se situează pe locul cinci cu 40 de iniţiative legislative, inclusiv: Proiectul de lege cu privire la tichetele de masăProiectul de lege pentru completarea articolului 1 al Legii nr.26 din 4 martie 2010 privind Zona Economică Liberă „Bălţi”Proiectul de lege privind completarea anexei la Titlul IV al Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997Proiectul legii pentru completarea art.19 alin.(1) din Legea nr.1227-XIII din 27.06.1997 cu privire la publicitate etc.

6)    Tudor Deliu

Pe locul şase se situează liberal-democratul Tudor Deliu, care a elaborat şi înaintat 37 de iniţiative legislative. Printre cele mai importante se numără:Proiectul de lege pentru modificarea Codului electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997Proiectul de lege cu privire la prevenirea şi combaterea dopajului în sportProiectul legii privind modificarea Legii nr.64-XII din 31.05.1990 cu privire la GuvernProiectul hotărîrii pentru adoptarea Regulamentului privind accesul, ordinea şi securitatea în Parlament,Proiectul legii pentru modificarea Legii Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 (art.8)Proiectul legii privind modificarea şi completarea Legii privind administraţia publică locală nr.436 din 28.12.2006 (art.49) etc.

7)    Gheorghe Brega

În clasamentul nostru urmează liberalul Gheorghe Brega cu 36 de iniţiative legislative, printre care se numără: Proiectul de hotărîre cu privire la Raportul Comisiei de anchetă privind modul de repartizare a ajutoarelor umanitare şi a resurselor financiare din fondul de rezervă în legătură cu inundaţiile din 2008, Proiectul de lege pentru modificarea art.18 din Legea nr.289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, Proiectul legii privind reintroducerea a 30 de filme în Fondul de film către S.A. „Moldova-Film” de la centrul cinematografic „A.Dovjenco” din UcrainaProiectul hotărîrii privind constituirea Comisiei de anchetă pentru examinarea activităţii Agenţiei MedicamentuluiProiectul legii privind sănătatea reproducerii etc.

8)   Vadim Cojocaru

Deputatul Vadim Cojocaru a elaborat şi promovat 35 de iniţiative legislative, situîndu-se pe locul opt în clasamentul nostru. Printre cele mai importante se numără: Proiectul de lege privind statutul funcţionarului public parlamentar, Proiectul hotărîrii cu privire la aprobarea bugetului Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare pe anul 2011, Proiectul hotărîrii cu privire la aprobarea bugetului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică pe anul 2011Proiectul hotărîrii despre importanţa promovării activităţilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi ale Consiliului Europei în Parlamentul Republicii MoldovaProiectul legii pentru modificarea articolului 14 din Legea nr.231 din 23.09.2010 cu privire la comerţul interior etc.

9)   Liliana Palihovici & Ion Hadîrcă

Pe locul nouă în clasamentul nostru se situează liberal-democrata Liliana Palihovici şi liberalul Ion Hadîrcă, ambii elaborînd şi înaintînd cite 31 de iniţiative legislative. Printre cele mai importante iniţiative ale Lilianei Palihovici se numără: Proiectul legii spitalelorProiectul de lege cu privire la prevenirea şi combaterea dopajului în sportProiectul de lege cu privire la scutirea de achitare a obligaţiunilor financiare prescriptibile la fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicalăProiectul legii privind răspunderea ministerialăProiectul hotărîrii cu privire la instituirea Zilei naţionale a culturii etc. În acelaşi timp, Ion Hadîrcă a înaintat astfel de iniţiative ca: Proiectul de lege privind statutul municipiului Chişinău,  Proiectul hotărîrii despre necesitatea fortificării rolului Parlamentului Republicii Moldova în calitate de garant al drepturilor omului,  Proiectul Constituţiei Republicii MoldovaProiectul legii cu privire la Academia de Ştiinţe a Republicii MoldovaProiectul hotărîrii privind declararea zilei de 16 mai 2012 – zi de doliuProiectul hotărîrii privind aprecierea istorică și politico-juridică a regimului totalitar comunist din Republica Moldova etc.

10)  Valentina Stratan & Ana Guţu

Democrata Valentina Stratan şi liberala Ana Guţu încheie clasamentul nostru avînd la active cîte 26 de iniţiative legislative fiecare. Printre proiectele elaborate şi promovate de Valentina Stratan se numără: Proiectul legii spitalelorProiectul de lege cu privire la tichetele de masăProiectul legii privind munca prin cumul, Proiectul legii privind sănătatea reproducerii,Proiectul legii privind modificarea şi completarea art.84 din Codul fiscal etc. Ana Guţu este autoare şi co-autoare a unor astfel de iniţiative ca: Proiectul hotărîrii privind aprecierea istorică și politico-juridică a regimului totalitar comunist din Republica MoldovaProiectul hotărîrii cu privire la numerotarea legislaturilor Parlamentului Republicii MoldovaProiectul legii pentru modificarea și completarea Legii privind achizițiile publice nr.96 din 13.04.2007,  Proiectul hotărîrii privind declararea zilei de 16 mai 2012 – zi de doliuProiectul legii pentru modificarea și completarea Legii nr.200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova etc.

 Notă: La elaborarea acestui clasament a fost utilizată informaţia oficială de pe site-ul Parlamentului Republicii Moldova.

tribuna.md, 22 iulie 2012

Scrie un comentariu: