Începând cu anul 2000, Cetăţii Soroca de pe buletinele de identitate, i-a fost ataşat încă un turn, inexistent. Imaginea patrimoniuliui istoric al Republicii Moldova a fost modificată din motiv că funcţionarii nu au vrut să plătească drepturile de autor artistului plastic Pavel Bălan care a realizat opera. Subiectul a fost abordat de deputatul PL Valeriu Munteanu pe blogul său.
Potrivit liberalului, de toate aceste acțiuni se face vinovat fostul director al Î.S „Registru”, Vladimir Molojen.
„Spre regret, însă, responsabilul de atunci, Molojen, neştiutor al limbii române, unul dintre veșnicii conducători ai guvernelor Tarlev şi Greceanîi, a considerat că poate fi nu doar un bun comunist sau şahist, ci şi un pictor. Astfel, cel mai probabil la indicaţia acestuia, Cetăţii Soroca de pe buletinele de identitate, i-a fost ataşat încă un turn”, scrie sursa.
„Poate tovarăşul Vladimir Molojen, adjunctul generalului Voronin la Ministerului de Interne, a considerat că cetatea întemeiată de Ştefan cel Mare şi reconstruită de Petru Rareş trebuie modernizată, fiindu-i insuficiente cele 5 turnuri gândite de arhitecţii medievali, sau poate trucarea imaginii monumentului reprezintă un element inseparabil al politicii de deznaţionalizare și falsificare a adevărului istoric, promovată intens de comuniştii ieri și de azi?”, scrie autorul articolului.
În acest context, Munteanu a înaintat ministrului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, un demers, în care a solicitat explicaţii referitoare la temeiul legal şi motivele denaturării imaginii Cetăţii Soroca de pe buletinele de identitate.
Unimedia