(Valeriu Butulescu)
Imediat după anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, acum mai bine de 200 de ani, a început o violentă campanie de rusificare şi deznaţionalizare a populaţiei româneşti din stânga Prutului care, în virtutea vicisitudinilor istorice, s-a pomenit în braţele „fratelui mai mare”.
Pe lângă procedurile de disimulare etnică, marcate de aducerea populaţiilor din toate colţurile imperiului, necesare pentru crearea unei societăţi „polietnice”, în scopul „civilizării”, autorităţile ruse au aplicat din plin măsuri de reducere drastică a circulaţiei limbii române.
Astfel, în perioada ocupaţiei ţariste, în regiunea Moldovei de la est de Prut, denumită impropriu Basarabia, nu a existat nici o şcoală cu predare în limba română.
Din acest punct de vedere, după o sută de ani în care moldovenii au studiat doar în limba rusă, nu ar trebui să ne mire faptul că şi în momentele de renaştere naţională din preajma anului 1918, atunci când se examina posibilitatea introducerii predării în limba română, existau multe voci ale rătăciţilor care considerau că limba română este o limbă săracă, nedezvoltată, care nu ar permite studierea unor materii superioare, fiind bună „doar pentru comunicarea în cadrul unor munci agricole”, iar acest principiu a rămas valabil până la sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut, atunci când limba română era considerată „крестьянский язык” (limbă ţărănească).
Şi astăzi, în Republica Moldova, la baza căreia a stat Declaraţia de Independenţă, în care este consfinţită limba română, ca limbă oficială, studierea limbii ruse este obligatorie în şcolile naţionale.
Conform planului-cadru al Ministerului Educaţiei pentru anii de studii 2012—2013, în clasele a-V-a—a-IX-a, copiii noştri sunt obligaţi să aibă câte două lecţii de limbă rusă săptămânal, în acelaşi interval de timp, elevii claselor gimnaziale studiază tot atâta engleză/franceză şi cu mult mai puţină Biologie, Fizică, Chimie şi Geografie.
Pe parcursul legislaturii actuale a Parlamentului, deputaţii Partidului Liberal, inclusiv subsemnatul, au venit cu mai multe iniţiative legislative pentru reafirmarea limbii române, iar colega noastră Ana Guţu a propus recent un proiect de lege privind politicile lingvistice, care vine să consolideze capacitatea limbii române în Republica Moldova, astfel încât acesta să devină cu adevărat limbă oficială a statului.
În aceste zile, marionetele Kremlinului, organizaţi în tot felul de „asociaţii”, „organizaţii”, „congrese”, în frunte cu oameni care, în perioada Postului Mare (şi nu doar) preferă „cealaltă substanţă a Sfintei Împărtăşanii, decât anafura”, desfăşoară o amplă campanie de manipulare împotriva Partidului Liberal.
Orbiţi de ranchiună, sau poate doar plătiţi să fie orbi, ei nu observă că limba română îşi recapătă (încet) drepturile cuvenite şi nu mai poate fi repetată istoria „bilingvismului armonios”.
Refuzând principial să înveţe limba oficială a acestui stat, ienicerii imperialismului rus se manifestă categoric împotriva limbii române. Isteria revanşardă a acestora este generată de credinţa fermă că situaţia lingvistică din perioada ocupaţiei sovietice trebuie conservată cu orice preţ.
Incapabili de a recunoaşte legalitatea drepturilor naţionale, aceştia consideră ofensatoare cerinţele proiectului legislativ: de a răspunde în limba română la solicitările oficiale, de a acorda mai mult spaţiu de eter emisiunilor Radio şi TV, de a promova publicitatea în limba română sau obligaţia deputaţilor şi miniştrilor de a cunoaşte limba oficială ş.a.
Într-o manieră tipic KGB-istă, portavocele Moscovei deturnează atenţia opiniei publice de la aceste obiective legale şi alimentează nevrozele velicoruşilor, prin propagarea scornelii privind interzicerea studierii în limba rusă.
P.S. „Credinciosului nu i se stinge lumânarea la vânt”, spune un vechi şi frumos proverb; atâta timp cât credinţa noastră în românismul Basarabiei este una dreaptă, vânturile siberiene nu vor putea să stingă candela, aprinsă de înaintaşii noştri.