Grozavul cel înamorat sau activarea sindromului Stockholm

bigDupă înlăturarea abuzivă a primarului general al capitalei de la exercitarea atribuţiilor de serviciu, guvernarea (PD) prin concursul tacit al aliaţilor săi fideli (PSRM) a montat în funcţia de primar general interimar pe Nistor Grozavu (descris în Rezoluţia Congresului Puterilor Locale şi Regionale a Consiliului Europei drept – „individ neautorizat”). Acesta a declarat, chiar ieri în cadrul unei emisiuni TV, că s-a înamorat fără memorie de Guvern şi abia aşteaptă să fie primit în rândurile Partidului Democrat, „a-toţi-primitor” şi a „a-toţi-încăpător”…

Manevra realizată în aceste zile de interpusul Grozavu (cu diferite calităţi procesuale în diferite cauze penale) de numire a unor noi viceprimari ai mun. Chişinău (Silvia Radu – „independentă” de la PD şi Ruslan Codreanu – secţia PPEM din cadrul PD …iar un al treilea (naiv) aşteaptă această numire), este o infracţiune de uzurpare a puterii, or ar fi pentru prima dată în Europa când un viceprimar propune alţi viceprimari, iar în cazul Republicii Moldova, dacă consiliul municipal refuză repetat propunerile lui Grozavu, acesta va numi viceprimarii prin dispoziţie (la fel, este pentru prima dată în Europa, când se realizează un Referendum de demitere a unui primar al unei municipalităţi, iar acestuia nu-i este permis să participe la acest exerciţiu).

Desigur acest act de violare a legii şi a bunului simţ, nu ar fi fost posibil fără concursul tacit al consilierilor socialişti din CMC, care asigură cvorum la două şedinţe ale CMC şi, aşa cum stabileşte noua lege privind statutul mun. Chişinău, propun scoaterea subiectelor privind numirea viceprimarilor de pe ordinea de zi (aşa cum a făcut-o deja o dată, blajin şi posluşnic, dl Ion Ceban, mai marele socialiştilor din CMC), creând condiţiile necesare pentru ca aceştia să fie numiţi prin dispoziţia „abuzivă” a lui Grozavu…

Socialiştii au avut o cu totul altă conduită când, în luna iunie, primarul general Dorin Chirtoacă a semnat o dispoziţie de numire a doi viceprimari ai capitalei, iar pentru că, cei propuşi nu erau pe placul arcului guvernamental, socialiştii nu au venit la şedinţele CMC timp de o lună, pentru a bloca această procedură, iar mai apoi, subit, primarul general a fost suspendat din funcţie…

Este criminal pentru democraţie şi statul de drept să egalezi în atribuţii o persoană care a fost aleasă (în cazul nostru, un ales local, primarul capitalei) şi un interimar, care nu a primit prin vot susţinerea locuitorilor municipiului şi nu se bucură de stabilitatea în funcţie pe care o are primarul. Astfel, această manevră de desemnare şi numire a viceprimarilor de către un alt viceprimar este şi ilegală şi neconstituţională.

Fiind în Parlament, în 2013, am trecut printr-o procedură similară, când am mers la Curtea Constituţională să cerem interpretarea Regulamentului Parlamentului şi verificarea constituţionalităţii unor hotărâri ale Parlamentului, întru stabilirea foarte clară a întinderii atribuţiilor vicepreşedintelui Parlamentului, pe perioada exercitării interimatului funcţiei de preşedinte al Parlamentului, iar Curtea a statuat foarte clar, citez:

„Curtea reţine că statutul Preşedintelui interimar al Parlamentului este diferit de cel al Preşedintelui titular al Parlamentului. Preşedintele interimar al Parlamentului are un statut provizoriu, prin instituirea interimatului urmărindu-se asigurarea continuităţii exercitării funcţiilor Parlamentului. Persoana care exercită interimatul funcţiei de Preşedinte al Parlamentului nu parcurge procedurile numirii în funcţie inerente unui Preşedinte titular al Parlamentului (vot secret) şi nici nu beneficiază de garanţiile exercitării funcţiei (revocarea prin votul secret a 2/3 din deputaţi). Astfel, dispoziţiile constituţionale enunţate exclud egalarea mandatului de Preşedinte al Parlamentului cu interimatul acestei funcţii, prin care se asigură continuitatea exercitării funcţiilor Parlamentului, dar nu se pune începutul unui mandat deplin de Preşedinte al Parlamentului.

În acest context, persoana care exercită interimatul funcţiei de Preşedinte al Parlamentului poate să preia doar atribuţiile funcţionale ale titularului referitoare la ordonarea activităţii Parlamentului, prevăzute de Regulamentul Parlamentului, inclusiv semnarea legilor adoptate, convocarea şi conducerea şedinţelor Parlamentului.

Atribuţiile exclusive ale Preşedintelui Parlamentului stabilite prin Constituţie sunt intuitu personae şi nu pot fi nici delegate, nici preluate şi exercitate de persoana care exercită interimatul. Prin urmare, persoana care exercită interimatul funcţiei de Preşedinte al Parlamentului nu poate propune vicepreşedinţii Parlamentului (art. 64 alin. (3) din Constituţie), nu poate asigura interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova (art. 91 din Constituţie), nu poate propune Procurorul General sau revocarea acestuia (art. 125 din Constituţie), nu poate propune preşedintele Curţii de Conturi sau revocarea acestuia (art. 133 din Constituţie). ”

Nu cred că de la independenţă până astăzi a fost admisă vreodată o astfel de procedură, de uzurpare a puterii locale, undeva în Republica Moldova, chiar dacă încercări cred că au mai fost, în diferite localităţi şi la diferite cotituri ale istoriei noastre zbuciumate, sunt sigur că aceste derapaje au fost oprite prin procedura de control administrativ sau de instanţele de judecată.

În mod sigur, vom ataca în judecată şi dispoziţia de desemnare a viceprimarilor de către („individul neautorizat”) Nistor Grozavu, dar şi eventuala decizie a CMC sau dispoziţie de numire a viceprimarilor. Să vedem de această dată cum se va comporta Măria Sa, Femida…

Scrie un comentariu: