Pe 6 iunie, rușii din întreaga lume, sărbătoresc cu mare fast ziua de naștere a celui mai mare poet rus Alexandr Pușkin, când în Federația Rusă este celebrată ziua limbii ruse, vârful de lance al imperialismului velico-rus, limba care a fost impusă (cu tancul și baioneta) popoarelor ocupate de ruși de-a lungul ultimelor secole. Din păcate, pentru că nu au avut forțe naționale și rezistența necesară, multe popoare sau părți din popoare au fost rusificate, mutilându-li-se (de multe ori iremediabil) trupul național. Așa se face că mai multe popoare ocupate și-au uitat limbile lor naționale, iar mamele dau copiilor limba rusă, odată cu laptele matern.
La Chișinău astăzi, mai multe cozi de topor rusesc, în special politicieni de ieri și de astăzi, s-au închinat „limbii ruse”, călcându-se în picioare, pentru a prinde un loc mai în față (și mai în lumina reflectoarele presei) la parada dedicată lipsei de coloană vertebrală și a gudurării băloase pe lângă Imperiul răului și al morții. A fost un tablou dezolant.
Așa se face că tot astăzi, de dimineață, rușii criminali au aruncat în aer barajul de la Centrala Atomoelectrică de la Novo Kahovka, de pe Nipru, din Ucraina, provocând cel mai mare dezastru natural de acest gen din ultimii zeci de ani, cu inundații extinse, forțând evacuarea a mii de oameni din calea stihiei.
Rușii au vrut să acopere cu poeziile lui Pușkin și cu mult trâmbițata „măreție a limbii și culturii ruse” crima de război comisă astăzi pe Nipru, dar nu mai crede nimeni în manevrele lor de propagandă și dezinformare, poate doar câțiva rusofili incorigibili, care mai plătesc tribut sentimental regimului sângeros de la Moscova.
Rușii, fără să ne cunoască prea bine, ne-au considerat pe noi basarabenii (și ne consideră în continuare) a fi romi, țigani ne spun ei (inclusiv acum, propagandiștii lor de război ne numesc zilnic „țigani” pe la televizoarele lor, pline de zoi și vitriol), pentru că vezi Doamne, Alexandr Pușkin, în exilul său în Basarabia, în localitatea Dolna, din Strășeni, acolo unde a avut o vreme domiciliul forțat, a interacționat cu o familie de romi și chiar a avut o idilă amoroasă cu o tânără țigancă (pre numele ei Zemfira), căreia i-a dedicat mai multe poezii, cea mai cunoscută operă în acest sens fiind poemul „Țiganii”. Mai mult decât atât, motivul „moldovenilor-țigani” este prezent la Pușkin și în opera sa epistolară, unde acesta se mărturisește prietenilor săi despre ce populație a descoperit în gubernia Basarabia. Rușii, ignoranți fiind (și imperialiști) au generalizat trăirile lui Pușkin din poeziile sale la toată populația Basarabiei.
Întru apărarea cauzei românilor basarabeni s-a ridicat cel mai mare poet român (de la acea vreme), Vasile Alecsandri, care i-a răspuns în versuri, lui Pușkin, pe acest subiect:
„Fiind mai negru ca ţiganii,
Ce-ai tot cerşit la noi cu anii?
Tu, cel primit cu dor de sus,
Nici bogdaproste nu ne-ai spus.
Cu dar de pâine şi de sare,
Cu vin din valea noastră mare
Te-am ospătat, dar tu în zori,
Râzând, te-ai scârnăvit în flori.
Apoi prin codri de milenii
Ai tot umblat, râzând alene,
Ei, vezi, atunci pun mâna-n foc:
Tu n-ai fost cal arab, ci porc!”
Basarabia e România!