La patru ani de la declanșarea invaziei Federației Ruse împotriva Ucrainei, este tot mai limpede că una dintre obsesiile lui Vladimir Putin a fost felul în care va fi judecat de istorie – ce fel de „țar” va fi considerat, într-o „domnie” mult prea lungă, susținută ani la rând de veniturile uriașe obținute din exporturile de hidrocarburi.
Războiul de agresiune împotriva Ucrainei a fost alimentat de ambiția de a reface, sub o formă sau alta, imperiul sovietic. Kremlinul a pornit acest conflict dintr-o viziune revanșardă, ignorând dreptul internațional, suveranitatea unui stat independent și voința propriilor cetățeni de a trăi în pace.
După patru ani de război fără noimă, cu câștiguri teritoriale limitate și cu un preț uman devastator, bilanțul este tragic: sate și orașe rase de pe fața pământului, milioane de vieți curmate sau mutilate, economii distruse, generații întregi marcate de traumă – atât în Ucraina, cât și în Rusia.
În locul unei „moșteniri imperiale”, Vladimir Putin și-a asigurat un loc în istorie drept un invadator sângeros, responsabil de suferința a milioane de oameni, slavi, ucraineni și ruși. Asta vor învăța copiii la școală, inclusiv în Rusia, în forma în care va rezista (și va exista) acest „Colos cu picioare de lut” în următorii 30-50 de ani.
Războiul trebuie să înceteze, cât mai grabnic, în 2026.