Studiul istoric al condițiilor adoptării neutralității în art. 11 al Constituției RM demonstrează că acest concept relativ difuz a fost impus Chișinăului, de Federația Rusă, la 1994, cu făgăduința “rezolvării” problemei transnistrene. Evident rușii, cartofori fiind, au trișat și de această dată, înghețând bocnă diferendul transnistrean, apărut în urma războiului ruso-moldovenesc din 1992.
În 2014, ca reacție a anexării peninsulei Crimeea de către Federația (sângeroasă) Rusă, deputat fiind în Parlament, am depus o sesizare la Curtea Constituțională, prin care am cerut verificarea constituționalității neutralității moldovenești, or, consideram atunci și consider și acum, că anume neutralitatea este vulnerabilitatea noastră cea mai mare. Rachetele rusești au demonstrat cu prisosință că nu dau doi bani pe texte de Constituție sau tratate internaționale.
În 2017 Curtea Constituțională a răspuns sesizării scrise de mine, prin Hotărârea nr. 14 din 02.05.2017 (hotărâre des citată în ultimele 11 luni), prin care, printre altele CC a statuat că neutralitatea nu poate prevala, asupra existenței statului, or, în momentul în care existența statului este amenințată guvernanții trebuie să caute soluții de securitate.
Războiul sângeros dus de Federația Rusă în Ucraina este argumentul cel mai puternic că neutralitatea RM este o himeră, o alifie pentru un picior de lemn, or, Suedia și Finlanda, puternic militarizate (cu sute de ani de neutralitate) sub amenințarea invaziei rusești au renunțat la neutralitate și sunt pe punctul de a adera la NATO (turcii, târgoveți fiind, vor mai negocia un pic, după care vor scoate veto de pe acest subiect).
Chiar și Elveția își redimensionează în prezent conceptul neutralității, acceptând re exportul armamentului elvețian către Ucraina și doar Republica Moldova, mândră și iresponsabilă se ține de neutralitate ca bețivul de gard, iar frica de sondajele de opinie (“părerea oamenilor”) este mai puternică decât frica de rachetele rusești.
Guvernanții făuritori nu sunt sclavii sondajelor de opinie și nu se îndoaie sub presiunea diagramele din aceste cercetări sociologice, ci modelează și formează opinia publică, prin muncă de explicare, prin asumarea unor teme complicate și de multe ori greu acceptate de oameni, or, nu poți sta mereu în confortul statalismului moldovenesc de inspirație sovietică și să să faci slalom printre temele fundamentale ale acestui stat autosuficient doar vara (și nu în toată vara), iar cea mai performantă politică de stat să fie cerșitul – granturi și ajutoare de tot felul.
Întrecerea stahanovistă în materie de cerșit trebuie oprită, or suntem stat independent, or birou al cerșetoriei organizate.
Tema securității (oamenilor noștri, nu a statului RM) ca parte a subiectului privind necesitatea (și posibilitatea) păstrării statalității Republicii Moldova trebuie scoasă din sertarele puterii și discutată fundamental, or putem să avem acest stat moldovenesc (cu toate responsabilitățile) – eu cred că nu, or, lăsăm separatismul și ne unim câ mai grabnic cu România. Pentru vecie.
În 2014 când am cerut Curții Constituționale “anularea” neutralității de carton a RM am fost învinuit că fac provocări, astăzi, din păcate, abordarea publică a aceluiași subiect atrage aceleași etichete, de parcă nici nu ar fi război în Ucraina.