Obținerea statutului de stat candidat la aderarea la UE, este pentru Republica Moldova, cu siguranță evenimentul cel mai important după Independența de la 1991. Este o mare bucurie pentru românii basarabeni, este un pas mare către ieșirea din zona de influență rusească, în care am fost ținuți timp de 200 de ani.
Acum avem o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană, într-un orizont rezonabil de timp, parțial ce depinde de reformele interne pe care trebuie să le facă statul nostru, parțial ce depinde de conjunctura geopolitică, ori victoria Ucrainei în războiul împotriva Rusiei este fundamental în acest sens, cum agresiunea rusească din statul vecin a generat și accelerat deciziile UE pentru Ucraina și Republica Moldova, ambele obținând statut de stat candidat, iar Georgia a rămas în afara ecuației, ori toată lumea a înțeles că plapuma UE nu poate fi întinsă până dincolo de Marea Neagră.
UE, în mod simbolic a marcat ieri, așa cum era normal, zona sa de influență, chiar dacă umbrela UE nu ne ferește de agresiunea rusească, ori Suedia și Finlanda, state UE, după secole de neutralitate, au deschis procedurile de aderare la NATO. Și vor ajunge sub umbrela se securitate a NATO în scurt timp.
Reformele necesare pentru aderarea la UE sunt multe, profunde și cu puternice costuri de imagine pentru guvernare, în situația în care vor exista ezitări, bâlbe sau incoerențe de acțiune și de comunicare. Guvernarea actuală are obligație sacră, să facă reforme profunde și să mențină busola îndreptată către UE, pentru a nu permite deturnarea parcursului european de stânga retrogradă, pro-rusă și cleptocrată, reprezentată de Dodon, Șor, Platon, Plahotniuc și alți prieteni de-ai lor.
În acest sens, guvernarea trebuie să se concentreze serios pe necesitățile concrete și reale ale oamenilor din diferite categorii sociale și/sau profesionale, ori doar alimentarea lor cu ideea futuristă de aderarea la UE poate fi insuficientă. Sunt zeci de exemple în ultimii 20 de ani, în toată Europa de est și centrală, când guverne pro-reformă au căzut subit și ireversibil, pe motiv că au neglijat problemele habituale ale oamenilor și/sau nu au înțeles jocurile subversive de putere, ultimul și cel mai pregnant exemplu în acest sens fiind demiterea acum 2 zile a guvernului liberal al lui Kiril Petkov din Bulgaria.
Mihail Sergheevici Gorbaciov era foarte apreciat și chiar iubit în afara URSS, în Occident în mod special, lumea aprecia eforturile dumnealui pentru căderea cortinei de fier, pentru reunificarea Germaniei și pentru dezintegrarea sistemului comunist din Europa centrală și de este, dar în același timp, Gorbaciov era urât și aclamat în interiorul țării sale pentru că nu reușea să stăpânească procesele economice și sociale năvalnice, ori viața de zi cu zi a oamenilor se degrada, iar Guvernul său nu putea face mare lucru în acest sens. Astfel, Gorbaciov a fost forțat să cedeze frâiele puterii, concomitent cu dezintegrarea salutară și izbăvitoare a imperiului sovietic. În condiții similare a plecat forțat de la putere și Margaret Thatcher, ilustru prim-ministru al Marii Britanii și unul din artizanii principali ai încheierii Războiului Rece.
Nădăjduim în smerenie că sindromul Gorbaciov va ocoli Republica Moldova. Binecuvântați fie oamenii acestui mult-chinuit pământ românesc.