Legătura absolută între politică şi afaceri este binecunoscută, interdependenţa acestora fiind probată pe parcursul istoriei.
Bişniţari de tot felul s-au implicat în politică, fie direct, fie, mult mai des, prin intermediari sponsorizaţi durabil. Susţinerea financiară pentru candidaţii politici oferită de către mediul de afaceri nu este un lucru rău în sine, atât timp cât nu este grevată de careva obligaţii ilegale sau amorale din partea beneficiarilor, iar cotizaţiile şi contribuţiile patrimoniale personale reprezintă o chestie obişnuită pentru orice democraţie.
Cu regret, unii businessmeni autohtoni, după ce au obţinut (prin diverse căi) anumite succese în afaceri, au considerat necesară implicarea în politică. Astfel, sponsorii neoficiali ai partidelor din care făceau parte, prin implementarea tacticoasă a business- planurilor, au devenit lideri politici autentici, care, acţionând în corespundere cu ideologia pieţei libere, sunt dispuşi să accepte cea mai favorabilă ofertă, indiferent de originea capitalului şi a condiţiilor impuse.
Foştii afacerişti, care au promis dezicerea univocă de îndeletnicirile anterioare, sunt prezenţi astăzi în topurile influenţei politice naţionale, unde încearcă transpunerea (uneori, cu succes) a metodelor de administrare folosite în business.
Chiar dacă politica este o artă ingrată, ea dispune, totuşi, de un anumit cod de reguli de conduită, străine însă celor deprinşi doar cu soluţio narea patrimonială a intereselor. Astfel, odată cu avansarea în cele mai înalte funcţii a speculanţilor de ieri, rezolvarea chestiunilor politice a devenit o problemă exclusiv bănească.
Absenţa motivaţiei politice, ideologice sau doctrinare în acţiunile de partid întreprinse sub nemijlocita dirijare a liderilor de facto, au avut drept rezultat votarea unor proiecte de legi clientelare sau formarea coaliţiilor adhoc inexplicabile. Aceeaşi expresie bănească a demersurilor politice se observă şi în acţiunile foştilor colegi de partid, care au decis să se implice în “businessul politic”, afişând (voalat) liste de preţuri pentru fie care ieşire la microfon sau discurs de la tribuna centrală. Deseori, costurile reale ale unor “divorţuri” sau “mariaje” politice, exprimate în valută străină, cu multe zerouri, pot fi doar intuite.
Raţionamentele pecuniare ar dicta crearea unei burse politice la care s-ar tranzacţiona voturi pentru numiri şi destituiri din funcţii, adoptarea sau abrogarea unor legi ş.a.m.d., unicul impediment pentru transpunerea în viaţă a acestei idei fiind votul alegătorului, care, din fericire, nu este întotdeauna “de vânzare”.
Profitabilitatea” incomensurabilă a tranzacţiilor financiar-politice sporeşte tentaţia de a lărgi constant aplicabilitatea măsurilor pecuniare, însă, deocamdată, anume dependenţa de electorat nu a permis aplicarea întregului arsenal specific afaceriştilor, inclusiv casarea “mărfii” care nu corespunde parametrilor solicitaţi sau deducerea cheltuielilor de “producţie” a unui nou partid.
Insuficienţa cronică a oamenilor de stat este o mare problemă pentru Republica Moldova, este greu sa găseşti “formula şi ingredientele” necesare formării unui om de stat, dar cu siguranţă acesta este plămădit cu grijile oamenilor noştri. Omul de stat se gândeşte întâi de toate şi întotdeauna la popor şi doar mai apoi la partid, PR, oglindă sau sondaje plătite cu topuri măsluite.
Publicat în Evenimentul Zilei, 7 august 2013